Jenny Paterson, o pensionară în vârstă de 75 de ani din satul Halkirk, situat în nord-estul Scoţiei, a stârnit controverse, după ce a luat iniţiativa de a astupa o groapă mare pe strada din faţa casei sale.

Halkirk, cu o populaţie de aproximativ 950 de locuitori, face parte din Comitatul Caithness, o zonă cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, incluzând privelişti impresionante de coastă. Cu toate acestea, locuitorii din sat, inclusiv Jenny Paterson, se confruntă cu probleme legate de infrastructură, care par să nu fie o prioritate pentru autorităţile locale, scrie Hotnews.ro, citând The Guardian. 

O groapă de peste 3,5 metri lungime lăsată nefinalizată de muncitorii care au început lucrările cu câteva luni în urmă a devenit un disconfort pentru pensionara care locuieşte de mulţi ani acolo. 

"Apa care se strânge aici e cea care mă enervează. Peretele exterior al casei mele este destul de umed şi, eu nu-s inginer în construcţii, dar mă întreb dacă aia nu e o parte a problemei", a declarat Jenny Paterson într-un interviu pentru BBC Radio Scotland, conform sursei citate.

Observând lipsa de acţiune a autorităţilor, Paterson a vrut să ia măsuri pe cont propriu. Folosind o greblă şi alte unelte de grădină, ea a umplut groapa din asfalt, precum şi alte câteva gropi mai mici din apropiere, cu ajutorul unei vecine.

Deşi medicul său i-a recomandat să evite efortul fizic în urma unei operaţii recente, Jenny a considerat că problema trebuia rezolvată. "Am avut o operaţie cu două luni în urmă şi mi s-a spus să nu ridic lucruri grele. Dar sunt bine şi nu sunt oricum o persoană care să stau şi să nu fac nimic", a povestit ea.

Paterson a subliniat că locuitorii din Halkirk sunt mândri de frumuseţea zonei în care trăiesc şi că astfel de probleme de infrastructură afectează nu doar estetica satului, ci şi calitatea vieţii. "Este un sat frumos, dar consiliul din Caithness nu este foarte interesat de noi, simt eu", a spus ea.

Consiliul comitatului Caithness a reacţionat la iniţiativa lui Paterson, subliniind că astfel de acţiuni nu sunt recomandate şi pot aduce riscuri. Un purtător de cuvânt al consiliului a declarat: "Deşi apreciem îngrijorările cetăţenilor legate de starea drumurilor, nu este adecvat ca indivizi privaţi să efectueze reparaţii pe drumurile publice. Astfel de iniţiative ridică îngrijorări legate de sănătatea şi siguranţa persoanelor implicate şi pot invalida poliţa de asigurare a consiliului în cazul unor incidente", a fost mesajul purtătorului de cuvânt, conform sursei citate. 

Consiliul a menţionat şi că depune eforturi pentru a repara drumurile deteriorate cât mai rapid, în limita resurselor. Autorităţile locale au încurajat locuitorii să utilizeze formularul online "raportaţi o problemă" pentru a semnala astfel de defecte în infrastructură. 

Totuşi, gestul lui Jenny Paterson a stârnit discuţii în comunitate, majoritatea locuitorilor exprimându-şi sprijinul pentru iniţiativa ei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!