Salvamontiști, speologi și medici bihoreni au participat în weekend la un exercițiu de salvare a unei persoane rănite în zona vârfurilor Cornu Munților și Fântâna Rece din Munții Apuseni.

La acțiune au participat echipe de la Salvamont Salvaspeo Bihor, SMURD Bihor și Inspectoratul General de Aviație, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, aceasta făcând parte din cadrul unui stagiu de pregătire a salvatorilor care a avut loc sâmbăta și duminica trecută. 

Aceștia au avut misiunea de a acorda primul ajutor persoanei accidentate, de a o prelua din zona abruptă în care se afla și să o ducă într-un loc accesibil pentru elicopterul SMURD prin manevre de troliere.

Antrenamentul n-a fost ușor. „Condițiile meteorologice potrivnice (ploaie, ceață, vânt puternic) au făcut necesară o coordonare impecabilă între echipa din teren și Inspectoratul General de Aviație pentru a găsi o fereastră de timp favorabil efectuării manevrelor”, au scris cei de la Salvamont-Salvaspeo Bihor pe pagina de Facebook a instituției.

Aceștia au amintit că în această vară au salvat 100 de persoane implicate în 71 de accidente în zona montană.