O tragedie a avut loc luni dimineață, în satul Șumugiu, din comuna Hidișelul de Sus. O casă a fost cuprinsă de flăcări, după ce butelia din interior a explodat.

Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 3.40, de o prietenă a proprietarului casei, care anunța că imobilul a fost cuprins de flăcări după explozie și că bărbatul s-a ars la mâini, încercând să stingă focul.

Pompierii și medicii au mers de urgență la locul indicat, dar din nefericire, n-au putut să-l salveze pe bărbatul de 65 de ani.

„La câteva minute după ce a fost evaluată, asistată și preluată de către echipajul medical, victima, care suferise arsuri la nivelul căilor respiratorii, membrelor superioare, feței și capului, a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SMURD, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia”, a declarat lt.col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, pompierii împiedicând propagarea flăcărilor la o anexă lipită de construcția în flăcări.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!