O explozie urmată de un incendiu la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a rănit grav patru angajaţi. Unul dintre ei, un bărbat de 48 de ani, a murit ulterior la spital.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei 18 şi, cel mai probabil, a fost cauzată de o butelie de azot. Potrivit presei din Bucureşti, 20 de angajaţi erau pe platformă la acel moment.

Exploziţia a mobilizat autorităţile, care au declanşat codul roşu de intervenţie. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de două ore, iar cei patru răniţi au fost transportaţi la Bucureşti. 

Norul de fum s-a văzut de la distanţă de câţiva kilometri şi i-a speriat şi pe turiştii aflaţi în nordul staţiunii Mamaia. Agenţia pentru Protecţia Mediului a trimis la Constanţa un laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului. Primele concluzii au fost că nu s-au înregistrat emisii peste limitele admise de lege, deci care să fie periculoase pentru populaţie.

"La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialişti şi a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. Reprezentaţii companiei sunt în legatură directă cu colegii afectaţi şi cu familiile lor şi le acordă tot strijinul necesar. În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalaţia afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă. Reprezentanţii Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autorităţile responsabile pentru operarea în siguranţă a rafinăriei", a informat compania printr-un comunicat de presă.