O explozie puternică a zguduit sâmbătă dimineață Muzeul Drents din Assen, deschizând calea hoților către inestimabilele comori dacice expuse într-o expoziție organizată în colaborare cu muzee din România. Printre piesele furate se află „Coiful de Aur de la Coțofenești”, o capodoperă a patrimoniului românesc, alături de artefacte din aur și argint, vechi de mii de ani.

La scurt timp după jaf, poliția olandeză a găsit o mașină incendiată pe autostrada N33, suspectând că a fost folosită de făptași.

Spargerea a fost comisă sâmbătă dimineaţa la ora 3.45. Hoţii au folosit explozibil pentru a intra în clădire de unde au plecat cu artefacte dacice de o valoare istorică și culturală inestimabilă.

Vestigiile fac parte din colecţiile prezentate în cadrul unei expoziţii „Dacia – Imperiul aurului și argintului”, proiect realizat de Muzeul Drents în parteneriat cu mai multe muzee din România, inclusiv Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Național Secuiesc și multe altele. Expoziţia a adus laolaltă peste 50 de tezaure din aur și argint, cu un total de 673 de piese şi a fost deschisă publicului vara trecută, pe 7 iulie, urmând să se închidă pe 26 ianuarie.


Coiful de Aur de la Coțofenești, furat de hoţi, este considerată o bijuterie a istoriei românești

Printre cele mai prețioase artefacte expuse se numărau brățările dacice din Sarmizegetusa Regia, tezaurele de la Perșinari și Agighiol, diadema de la Bunești-Averești și argintărie geto-dacică din diverse locații istorice.


Diadema princiară de aur de la Bunești-Averești a fost printre exponate

Jaful a fost calificat drept „un incident fără precedent” de reprezentanții muzeului olandez, care se declară şocaţi de cele petrecute. "În cei 170 de ani de existență ai muzeului, nu am mai trecut printr-un astfel de incident devastator", potrivit  informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe şi citate de G4Media.


Poliţia olandeză a început cercetările, dar încă nu a anunţat identificarea vreunui suspect

"Accesul în clădire a fost obținut prin forțarea unei uși cu explozibili. Din clădire au fost furate mai multe capodopere arheologice, printre care coiful de aur de la Cotofenești", informează şi poliţia olandeză, pe site-ul propriu, politie.nl.

Potrivit sursei citate, clădirea muzeului a fost avariată în urma exploziei, dar nimeni nu a fost rănit. "Poliția efectuează cercetări la fața locului dar şi în zonă, au fost ridicate şi sunt vizionate înregistrările de pe camerele de supraveghere. Echipa de anchetă a decis, de asemenea, să apeleze la Interpol", scrie în comunicat, precizându-se că sunt luaţi în calcul mai mulţi suspecţi. 

Poliţiştii olandezi au găsit în cursul zilei de sâmbătă şi un vehicul suspect, în urma unei sesizări care anunţa un incendiu de maşină la intersecția dintre Grolloërstraat și Marwijksoord cu N33, lângă Rolle.


Maşina incendiată, care se bănuiește că a fost a hoţilor, a fost găsită pe autostradă

"Nimeni nu a fost prezent la mașina care ardea. Luăm în calcul că această mașină de pasageri are o legătură cu explozia și spargerea din muzeu. Este un posibil scenariu ca persoanele suspecte să fi schimbat maşina", se mai arată în comunicat.

Au furat şi brăţările din aur de la Sarmizegetusa Regia

Printre vestigiile furate de hoţi se numără, pe lângă coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., și celebrele brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia din a doua parte a secolului I î.Hr. (trei la număr), considerate ca fiind dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, a transmis, sâmbătă după-amiaza, Ministerul Culturii. 


Cele trei brăţări dacice din aur masiv de la Sarmisegetuza Regia, printre vestigiile furate

"Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii. Toate piesele furate fuseseră asigurate, în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor", a transmis Ministerul Culturii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!