Mai multe explozii puternice, urmate de un incendiu uriaș, au avut loc, sâmbătă seară, la o stație GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, la nord de Capitală.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgențe, flăcările se manifestă violent la două cisterne şi o casă.

Un bilanț provizoriu arată că cel puțin un om a murit, iar zeci de persoane, inclusiv pompieri, au fost rănite.

Inițial, autoritățile anunțaseră 7 victime, dintre care un decedat. „Cel care a decedat nu a murit din cauza incendiului, ci a făcut un infarct. A fost resuscitat aici, la fața locului, a răspuns manevrelor, dar apoi a făcut infarct din nou și a decedat", a declarat secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, citat de HotNews.ro.

Potrivit acestuia, populația a fost evacuată, pe o rază de sute de metri.

La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje de salvare.

Au fost cel puțin trei explozii, cea de-a treia rănind 26 de pompieri care interveneau la incendiu.

Potrivit Ministerului Sănătății, mai multe spitale au fost pregătite să primească răniți.

UPDATE: 46 de persoane rănite. Victime transportate în străinătate

Jurnaliștii din Capitală spun că exploziile au fost foarte puternice, fiind resimțite pe o rază de zeci de metri.

Unii dintre ei au fost martori ai două explozii.

EuroNews a publicat imagini needitate șocante (video jos).

În imagini publicate de Antena3 se vede o explozie foarte puternică. Oamenii aleargă disperați și se aud țipete.

Antena3 spune că cea de-a treia explozie a fost cea mai puternică din această seară.

Bilanțul răniților a urcat la 46, mulți având arsuri pe o mare parte din corp. 8 pacienți sunt intubați, scrie HotNews.

Conform Ministerului Sănătății, la ora 23, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” sunt internați 11 pacienți (3 intubați), la Spitalul Universitar - 4 pacienți, la Spitalul de Arși - 4 pacienți (1 intubat), la Spitalul Floreasca - 27 de pacienti (4 intubați).

Premierul Marcel Ciolacu s-a deplasat la fața locului, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenții și Mecanismul European de Protecție Civilă. Conform acestuia, cel puțin 4 răniți vor fi transportați în această seară în Italia și Belgia.

Directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, face apel către oameni să meargă duminică să doneze sânge pentru victimele exploziilor.

Stația GPL nu funcționa

Primarul din Crevedia, Petre Florin, afirmă că locul unde a avut loc explozia era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare de carburanţi către cetăţeni a fost suspendată de către ISU.

„Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”, a explicat el, conform HotNews.ro.

„Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.

Incendiul este unul de amploare, iar focul se domolește foarte greu. Există pericolul unor noi explozii.

Spitalele din Capitală au suplimentat personalul medical, pentru a putea primi răniții.

Jurnaliștii din Capitală aseamănă ceea ce se întâmplă cu situația răniților din clubul Colectiv.

Foarte mulți răniți au arsuri grave, pe o foarte mare parte din corp.

Mii de persoane evacuate

Digi24 anunță că nu mai puțin de 3.000 de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 700 de metri în jurul incendiului.

Cel care coordonează celula de criză este premierul Marcel Ciolacu.

„În acest moment ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieți”, a spus premierul, care a pornit într-o vizită prin spitale, alături de șeful MAI, Cătălin Predoiu.

Președintele Klaus Iohannis a transmis pe Facebook un mesaj de condoleanțe pentru familiile îndurerate și a punctat că „de îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate”. „Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a spus el.

Autoritățile se așteaptă să mai fie și alți răniți, având în vedere amploarea incendiului și dinamica evenimentului.

Jurnaliștii de la televiziuni spun că două persoane, angajați ai stației GPL, sunt dispărute.

UPDATE, ora 00.40: Cinci persoane în stare gravă

8 persoane sunt intubate. Șeful SMURD București, Bogdan Oprița, afirmă că 5 dintre răniți sunt în stare foarte gravă. Potrivit acestuia, 3 persoane au fost operate până acum.

Doi pompieri sunt în stare foarte gravă. Au arsuri de gradul 3 și 4 pe peste 90%-95% din suprafața corpului și sunt intubați.

Acesta a mai spus că au fost identificate 7 locuri din străinătate care ar putea primi pacienți arși.

Pe de altă parte, incendiul pare că scade în intensitate.

Jurnaliștii Digi24 (care se află la circa 800 de metri de stația GPL, neavând voie să se apropie din cauza pericolului), spun că dacă în urmă cu o oră flăcările aveau 5-6 metri înălțime, acum, flăcările sunt ținute sub control de pompieri.

Pompierii ar fi reușit să răcească o cisternă plină cu combustibil, care era în pericol să sară în aer.

UPDATE, ora 1.10: Stația GPL era a fiului unui primar PSD

HotNews.ro scrie că stația GPL care a explodat în Crevedia era a fiului primarului din Caracal, Ion Doldurea (PSD).

Stația GPL era a firmei Flagas SRL, ai cărei acționari sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%), potrivit Termene.ro.

Întrebat de presă despre fiul primarului din Caracal, premierul Marcel Ciolacu a răspuns sâmbătă noaptea iritat: „Da, patronul stației este fiul unui primar. Dacă dumneavoastră credeţi că eu, preşedintele partidului, ştiu cu ce se ocupă copiii primarilor sau copiii membrilor sau ce membri au GPL, vă înşelaţi. Vorbim să salvăm vieţi şi mă întrebaţi de...”.

Angajații ar fi încercat să transfere GPL

HotNews.ro mai notează că în parcarea stației din Crevedia s-ar fi aflat, la momentul primei deflagrații, 6 cisterne de GPL, fiecare cu circa 10.000 de litri de gaz-petrol lichefiat.

Incidentul s-ar fi petrecut în momentul când angajații încercau să transfere GPL dintr-o cisternă în alta, potrivit unor surse de la fața locului citate de Digi24.ro

După prima explozie, pompierii care au venit la fața locului să stingă incendiul nu ar fi știut dacă mai sunt sau nu cisterne pline cu GPL în curtea unității, mai arată HotNews.

UPDATE, ora 2.00: 7 proprietăți distruse

Incendiul a fost localizat, anunță ISU, potrivit Digi24. „Pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare”, arată sursa citată.

Din informațiile disponibile până acum, cel puțin 7 proprietăți au fost distruse. Bilanțul pagubelor va fi făcut, însă, abia după ce incendiul va fi stins.

Într-o intervenție anterioară la Digi24, Radu Popescu, de la ISU Dâmbovița, a precizat că din cauza pericolului, pompierii au fost nevoiți să intervină inițial de la o distanță de aproximativ 100 de metri.

„În aceste momente sunt 10 autospeciale de stingere și o autoscară. (...) Vor rămâne echipaje de intervenție la locul incendiului. Mai există flăcări care se manifestă la cele 7 proprietăți”, a transmis Radu Popescu, și el rănit, la o mână, în timpul intervenţiei de stingere a incendiului.

UPDATE, ora 10: Numărul răniților urcă la 57, majoritatea sunt pompieri

Potrivit celui mai recent bilanț, publicat duminică dimineață de HotNews.ro, numărul răniților a ajuns la 57, majoritatea, 39, fiind pompieri care intervenau la incendiu. 

Au fost răniți și 2 polițiști și 2 jandarmi.

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că patru persoane rănite în exploziile de la Crevedia au fost transferate în străinătate, alte transferuri urmând să fie făcute în cursul zilei de duminică și luni.

Firma nu avea voie să funcționeze, a mai spus acesta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!