În inima Alpilor elvețieni, în stațiunea de schi Crans Montana din cantonul Valais din Elveția, a avut loc o tragedie în noaptea de revelion. O explozie într-un bar a provocat moartea a zeci de oameni și rănirea multor altor.
Poliția elvețiană a comunicat că aproximativ 40 de persoane au murit și 100 au fost rănite în incendiul care a izbucnit în urma deflagrației, potrivit unui anunț făcut de Ministerul italian de Externe și citat de europalibera.ro.
Explozia a avut loc în jurul orei locale 01:30 (00:30 GMT) în barul Le Constellation, foarte frecventat de turiști, într-un moment în care persoanele aflate înăuntru sărbătoreau Anul Nou.
Imagini publicate de media elvețiene arată o clădire în flăcări și mașini ale serviciilor de urgență în apropiere, scrie același site.
Două tinere care se aflau în local în momentul producerii incidentului au declarat pentru un post de știri din Franța, BFMTV, că tavanul din lemn al discotecii situate la subsolul barului ar fi luat foc.
„La un moment dat, un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar. Ţinea în mâini o lumânare de aniversare, care era foarte aproape de tavan, iar acesta a luat foc în două minute”, au declarat cele două martore.
Ele au precizat că în local erau peste o sută de oameni. „Scara de ieşire din discotecă era foarte îngustă, s-a produs o mare aglomeraţie”, au mai zis cele două tinere, care au reuşit să fugă în ultimul moment.
Spitalele, aglomerate
Zece elicoptere și 40 de ambulanțe au fost mobilizate pentru a ajuta aproximativ o sută de pacienți, dintre care mai mulți în stare gravă, care sunt duși la spitale, a declarat președintele Consiliului de Stat din Elveția, Mathias Reynard. Victimele sunt persoane cu diverse naționalități, dar nu au fost făcute alte precizări.
Spitalele elvețiene din apropiere sunt pline, mai scrie presa internațională. Serviciile de sănătate elvețiene au fost „mobilizate la scară largă”, a mai spus Renard.
„A avut loc o explozie a cărei cauză este necunoscută”, a declarat, imediat după incident, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al poliției cantonale, Gaëtan Lathion.

Zona a fost complet închisă, iar o interdicție aeriană a fost impusă deasupra Crans-Montana, a declarat poliția într-un comunicat.
Anunțul MAE
Ministerul de Externe al României a anunţat, joi dimineață, că a întreprins demersuri după explozia din staţiunea de schi elveţiană Crans-Montana, pentru a afla informaţii despre eventuale victime de naţionalitate română, însă procedurile nu au fost finalizate de către autorităţile locale.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media a informaţiilor cu privire la producerea unei explozii în staţiunea de schi elveţiană Crans-Montana şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale competente, în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate”, a transmis MAE.
MAE precizează că procedurile specifice de identificare a persoanelor afectate de incident sunt în curs şi că, până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară.
Un consul din cadrul Ambasadei României la Berna se deplasează în zonă, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, dacă situaţia va impune.
MAE aminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la numărele de telefon ale Ambasadei României la Berna: telefon call-center: +41 31 351 05 46 şi +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.
UPDATE: Un român, martor al tragediei
Un român stabilit în Elveția, aflat în apropierea barului din stațiunea de lux Crans-Montana unde s-a produs o explozie devastatoare, a povestit cum a trăit clipele de groază și cum a ajutat la salvarea mai multor persoane.
Scenele dramatice i-au amintit de tragedia de la clubul Colectiv, produsă în România în urmă cu zece ani, a povestit el pentru Digi24.ro.