Reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor invită publicul la vernisajul expoziţiei "Descoperiri arheologice recente din Ţara Crişurilor", care conţine artefacte descoperite în Bihor.

Cei prezenţi la vernisaj vor putea vedea exponate care au fost descoperite în şantierele arheologice conduse de muzeografii de la MŢC în ultimii cinci ani, dar şi altele descoperite de "detectoriştii" de metale, aşa cum îşi spun chiar ei.

Printre cele mai importante descoperiri făcute de pasionaţii de istorie cu detectoarele de metale, mulți dintre ei fiind membri în Asociația Dacia Crisius, se numără un tezaur monetar, un tezaur de podoabe dacice, dar şi arme vechi de sute de ani.

"Obiectele care compun expoziţia aparţin tuturor perioadelor arheologice, din Neolitic şi până în Evul Mediu târziu, unele dintre acestea provenind din zone despre care înainte nu se ştia că ar fi fost locuite. Piesele reprezintă atât urme ale activităţii cotidiene (unelte, vase ceramice), cât şi artefacte care aparţin unor elite (piese de armament, podoabe, depozite monetare), fiind dovezi ale activităţii umane ce vin să îmbogăţească informaţiile cu privire la evoluţia societăţii în această parte de ţară", au transmis reprezentanţii instituţiei de cultură printr-un comunicat.

Vernisajul va avea loc vineri, 17 septembrie, de la ora 12, în incinta Muzeului.

Expoziția va putea fi vizitată până în 17 octombrie.

Evenimentul este organizat de MŢC în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor.