Pentru a treia oară, Centrul de grădinărit Danvert întâmpină toamna cu roadele viţei de vie. Anul acesta, aproximativ 50 de soiuri de struguri vor fi expuse şi vor putea fi degustate de vizitatori. În plus, cei interesaţi pot şi achiziţiona de la faţa locului butaşi din soiul preferat de struguri.

Expoziţia de struguri cu degustare are loc în acest sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, între orele 8 şi 20, iar accesul este liber.

"Locul de desfăşurare este la sediul Danvert, chiar la intrarea în Sînmartin, dinspre Oradea, pe partea stângă, respectiv pe partea dreaptă cum ieşiţi din Sînmartin pentru a intra în Oradea. Un atu al manifestării este că vizitatorii vor putea afla şi mai multe din secretele strugurilor şi ale viţei de vie de la profesorul universitar Mihai Cărbunar care şi-a anunţat deja participarea", au transmis reprezentanţii Danvert.