Zeci de instalaţii din baloane colorate vor putea fi admirate, începând de sâmbătă, în incinta Galeriilor de Artă - Reperaj din Cetatea Oradea.

Vernisajul expoziției "Oxigen-02" va avea loc de la ora 17.

Potrivit unei informări transmise de preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici filiala Oradea, pictoriţa Vioara Bara, expoziţia este compusă din mai multe lucrări realizate din artistul Thomas Becket, care locuieşte de mai mulţi ani în oraș.

"Expoziţia ne aminteşte că oxigenul nu este un dat, ci o resursă fragilă care merită protejată. Arta contemporană cu tematică legată de oxigen ne îndeamnă să acţionăm responsabil pentru a conserva calitatea aerului pe care îl respirăm şi a mediului înconjurător", este descrisă expoziţia în informare.

La vernisaj va vorbi criticul de artă şi fostul director al Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea Aurel Chiriac.

"Oxigen-02", formată dintr-o mulţime de instalaţii din baloane colorate, va putea fi vizitată în Galeriile de Artă-Reperaj până în 17 septembrie.

Intrarea este liberă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!