În viitorul muzeu Art Nouveau al Oradiei, Casa Darvas - La Roche, s-a deschis vinerea trecută o nouă expoziţie. Orădenii şi turiştii pot vedea aici expoziţia de gravuri a artistului plastic Cristian Opriş, intitulată "Ochiul magic al erei Art Nouveau - Microscopia".

Vernisajul a fost ocazionat de Ziua Mondială Art Nouveau, care are ca temă "Detaliul Art Nouveau". Astfel, se doreşte atragerea atenţiei asupra preocupării cu care ar trebui să privim tot ceea ce ne înconjoară, mai ales acele lucruri perisabile şi discrete din patrimoniul umanităţii.

"Ca răspuns la tema europeană «Detaliul în Art nouveau», Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor a organizat o expoziţie de grafică pornind de la tema detaliului microscopic, ştiut fiind că microscopul a fost unul din instrumentele ştiinţifice care au revoluţionat modul de a privi în Art Nouveau", au precizat organizatorii.

Expoziţia va fi deschisă până pe 30 iunie, având programul de vizitare între orele 12.00 – 19.00, de marţi până duminică.