La 105 ani de la moartea avocaţilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea organizează miercuri, 3 aprilie, vernisajul unei expoziţii comemorative dedicate celor doi martiri unioniști.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Oraşului Oradea din Cetate, de la ora 12, iar în cadrul acestuia vor vorbi istoricul Gabriel Moisa şi curatorii expoziţiei, Gabriela Ananie şi dr. Petru Ardelean, muzeografi la Secţia de Istorie a Muzeului Ţării Crişurilor.

Expoziţia va cuprinde mai multe obiecte ce provin din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor, printre care fotografii de familie, scrisori, cărţi poştale, cărţi, manuscrise olografe semnate de Viora Ciordaş şi care au aparţinut celor doi martiri.

"Martirajul avocaţilor bihoreni dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş a fost considerat cea mai mare jertfă de sânge îndurată de bihoreni înaintea înfăptuirii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Apărători dârzi ai cauzei româneşti, luptători înflăcăraţi, cei doi au salvat prin jertfa lor alţi intelectuali români osândiţi la moarte. Lupta lor pentru atingerea idealului naţional nu a cunoscut nici piedici, nici frică, nici capitulare", scrie într-un comunicat de presă al Muzeului Ţării Crişurilor.

Dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş au fost doi avocaţi unionişti din Beiuş, recunoscuţi drept martiri pentru cauza românească. Apărători ai drepturilor românilor, cei doi au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, iar pentru implicarea lor în acest eveniment istoric au fost mutilaţi şi aruncaţi într-o groapă comună de către o bandă de secui conduşi de căpitanul Verböczy.

Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea.

Expoziţia din Cetatea Oradea va putea fi vizitată până duminică, 28 aprilie. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!