Orădenii vor putea vedea o expoziţie inedită în Sala Mare a Primăriei, în perioada 17-23 mai.

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea (23 mai 1919), Primăria a încheiat o înţelegere cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi, astfel, orădenii vor putea vedea de aproape coroana, sceptrul şi mantia care i-au aparţinut Regelui Ferdinand.

"Expoziţia se doreşte a fi realizată în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, în vederea asigurării accesului unui public cât mai numeros, pentru a marca 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Oradea, în data de 23 mai 1919", au anunţat, marţi, reprezentanţii Primăriei.

Această expoziţie face parte dintr-un amplu program dedicat evenimentului vizitei regale din 1919, program care va fi anunţat în perioada următoare.

Ce se ştie până acum este faptul că pe 23 mai în Oradea va avea loc o defilare cu costume populare specifice comunelor din Bihor, precum şi un concert folcloric cu Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu şi Ionuţ Fulea.

Totodată, municipalitatea a anunţat că în curând va muta statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, urmând să o amplaseze în locul ei pe cea a Regelui Ferdinand.

Deşi autorităţile locale nu au avansat deocamdată o dată concretă pentru dezvelirea statuii, primarul Ilie Bolojan îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple pe 23 mai, adică exact la împlinirea a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea.