Sute de obiecte folosite în războaie vor putea fi admirate, din acest sfârşit de săptămână, la ERA Park Oradea.

Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 găzduieşte, în perioada 25 februarie - 20 martie 2022, expoziţia "Arta Tranşeelor (Trench Art) în România", organizată de Asociaţia Muzeul Jucăriilor.

"Arta din tranşee este de regulă definită ca orice obiect de decoraţiune, realizat de către soldaţi, personal auxiliar al armatei, prizonieri de război sau civili, şi a cărui realizare este direct legată de un conflict armat sau de urmările acestuia", au explicat organizatorii.

Potrivit acestora, în expoziţia de la ERA Park se vor regăsi şi obiecte militare vechi, unele folosite azi în scop civil: binocluri, felinare, busole, lanterne, calculatoare aviaţie, lăzi de muniţie şi altele. "Acestea erau apreciate pentru robusteţea lor, toate fiind funcţionale şi astăzi, după 70-100 de ani", au mai precizat reprezentanţii Asociaţiei.

Expoziţia de la ERA Park cuprinde o selecţie de peste 350 de piese, multe dintre ele fiind realizate în perioada Primului Război Mondial.

Organizatorii îi sfătuiesc pe vizitatori să nu rateze vaza ornamentată realizată din tub de proiectil de tun oferită soţiei mareşalului Constantin Prezan de generalul Philippe Henri Joseph ďAnselme, comandantul armatei franceze din Orient. De remarcat este, între altele, şi o scrumieră de lut inscripţionată cu Regimentul 18 Infanterie Gorj din care a făcut parte şi Ecaterina Teodoroiu, dar şi o scrumieră realizată din ţeavă de tun.

Expoziţia va putea fi vizitată sub cupola ERA Park Oradea, intrarea fiind liberă pentru toată lumea.

Nu uitaţi, însă, respectarea regulilor anti-Covid este obligatorie în centrul comercial, conform restricţiilor impuse de Guvern.

"Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii ERA Park.