Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri o Hotărâre pentru exproprierea, cu aproape 5,8 milioane lei, a peste 1,3 hectare de teren necesare construirii șoselei de centură a orașului Aleșd, aceasta fiind ultima procedură birocratică necesară demarării lucrărilor.

Pentru că licitația lansată de Consiliul Județean Bihor s-a finalizat deja și cu desemnarea constructorului, lucrările vor începe în acest an, anunță administrația județeană.

Potrivit unui comunicat dat publicității de CJ Bihor joi, suprafața totală care va fi expropriată este de 130.755 de metri pătrați, iar suma necesară despăgubirii proprietarilor se ridică la 5,778 milioane lei.

Fondurile urmează să fie alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Săptămâna trecută a fost selectat și constructorul care va realiza lucrările, o asociere formată din firmele Drum Asfalt și Trameco, care au avut o ofertă de 74,8 milioane lei, fără TVA. „Dacă nu vor fi depuse contestații, contractul de proiectare și execuție ar urma să fie semnat până la sfârșitul lunii martie”, precizează comunicatul CJ Bihor.

„Proiectantul are două luni să realizeze proiectul tehnic. La începutul verii vom începe lucrările de execuție. Într-un an de zile, conform contractului, lucrările trebuie finalizate. În vara anului viitor traversarea orașului Aleșd spre Cluj, Oradea și Zalău se va face mult mai fluent”, a transmis președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Centura va avea două brațe care pornesc de pe DN 1 dinspre Tinăud și Aleșd. Un braț mai scurt scurt va fi spre Peștiș și Zalău, iar celălalt va ocoli Aleșdul pe la sud și va ajunge din nou în DN 1 la ieșirea din Aleșd spre Lugașu de Jos.

Centura Aleșd este cel mai avansat proiect din cele trei pe care CJ Bihor le realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, celelalte două fiind centurile Beiuș și Sânmartin, și acestea finanțate tot cu fonduri UE.

„Până la începutul lunii aprilie ne propunem să stabilim constructorii ce vor realiza centura Beiuș și drumul ocolitor al comunei Sânmartin. În vara acestui an se vor vedea primele rezultate, începutul lucrărilor. Până la sfârșitul anului viitor aceste proiecte trebuie finalizate”, a mai menționat Bolojan, citat în comunicatul CJ Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!