Urâte de toată lumea din cauza aspectului, dar şi pentru că sunt purtătoare a tot felul de boli, insectele şi rozătoarele sunt, totuşi, nelipsite din orice loc populat. De multe ori, oamenii nici nu ştiu cum să le alunge.
Roxana Constantinescu, şefa diviziei Derazitare, dezinfecţie, dezinsecţie din cadrul Romprest, firma care recent a câştigat licitaţia pentru aceste servicii în Oradea, explică ce tratamente se vor face în oraş în următorii patru ani şi dezvăluie şi câteva trucuri "naturiste" pentru a scăpa de dăunători...
Fără riscuri
- Ce activităţi va desfăşura Romprest în Oradea şi cât de des?
- Vom desfăşura anual două operaţiuni de deratizare, primăvara şi toamna, patru de dezinsecţie şi delarvizare în sezonul estival, şi alte două de dezinfecţie, tot vara.
- Ce fel de substanţe se folosesc pentru dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie? Cât de toxice sunt?
- Insecticidele pe care le folosim noi, utilizate în concentraţiile recomandate, nu prezintă riscuri pentru sănătate sau mediu. Raticidele vor fi amplasate în aşa-numite staţii de intoxicare securizate, ca nişte cutii, inscripţionate cu mesaje de avertizare. În niciun caz nu se pun în aer liber în mijlocul parcului sau la scara blocului. Dezinfectanţii, la rândul lor, nu sunt iritanţi pentru mucoasele căilor respiratorii.
- Existe tratamente "naturiste" pentru eliminarea dăunătorilor ori rozătoarelor?
- Sigur că da! Controlul dăunătorilor necesită o abordare combinată de biocide şi metode non-toxice, tocmai de aceea se numeşte "control" şi nu "eradicare". De exemplu, în delarvizarea de-a lungul malurilor de apă, acţiune care înlătură ţânţarii, se va aplica o substanţă care se găseşte în mod natural în mediu. Nu este patogenă pentru oameni, păsări, animale, dar este letală pentru un număr imens de specii de insecte. În spaţiile interioare menţinem controlul dăunătorilor, insecte sau rozătoare, prin capcane cu gel toxotropic, care nu se usucă.
La sol sau din aer?
- Tratamentele făcute la sol, în parcuri de pildă, afectează oamenii ori animalele de companie?
- În niciun caz. Lucrările se vor desfăşura noaptea, iar insecticidele preparate şi metoda de aplicare permit o ieşire la iarbă verde încă din dimineaţa următoare.
- Cât de periculoase sunt tratamentele din aer?
- Personal, nu le văd eficienţa în mediul urban. Ţânţarii şi muştele nu activează mult peste doi metri înălţime, iar noaptea se adăpostesc sub streşini, de exemplu. Insecticidul aplicat din aer nu prea ajunge la ele, pentru că se depune pe primele suprafeţe solide, pe coronamentul superior al arborilor şi pe acoperişuri, ca să nu mai vorbim de curenţii de aer care pot purta insecticidul în ape.
- Cum pot fi combătute plantele alergene, cum este ambrozia?
- Perioada de înflorire a ambroziei e destul de lungă, cam din iulie până târziu în octombrie, iar perioadele secetoase îi dublează producţia de polen. Are o sensibilitate la erbicide, aşa că împreună cu Unitatea Fitosanitară Bihor şi Direcţia Tehnică din Primărie, cu care avem o colaborare foarte bună, vom găsi soluţia cea mai potrivită pentru a-i veni de hac.
Soluţii "naturiste"
- Ce tratamente trebuie să facă orădenii în curţile şi casele lor primăvara?
- În primul rând, curăţenie generală, cu calm şi răbdare, în special prin cotloanele prin care nu s-a mai umblat din toamnă. Un aspirator curăţă imediat musafirii nepoftiţi: păiajeni, molii, furnici. Mai sunt şi alte soluţii: furnicile nu suportă mirosul de castravete, şoriceii pot fi alungaţi cu piper măcinat, iar şobolanii nu pătrund în grădinile protejate cu gardurii vii din salvie.
- Care sunt cele mai bune soluţii pentru a scăpa de gândacii ori de ţânţarii din case?
- Gândacii reprezintă o mare problemă, având în vedere rapiditatea ciclului de înmulţire, capacitatea de invadare pe orizontală şi verticală, faptul că mănâncă orice şi, nu în ultimul rând, pentru că sunt purtători ai tuberculozei. Pentru combaterea lor ar trebui chemată o firmă specializată. Noi folosim un "ingredient secret", un insecticid profesional fără impact gazos. Împotriva ţânţarilor recomand instalarea de plase speciale la geamuri şi uşi, în parc ori la iarbă verde să se utilizeze substanţe pe bază de plante (lămâiţă sau levănţică, de exemplu), iar în gospodării trebuie să se evacueze orice cantitate mică sau mare de apă stătută. De asemenea, subsolurile blocurilor să fie uscate. În ceea ce ne priveşte, vom aplica pe domeniul public al Oradiei tratamente de combatere integrată: delarvizare în mediul natural cu biolarvicide, inhibitori de dezvoltare larvară în subsoluri umede şi insecticide alternative în tratamentele la sol. O combinaţie între combaterea chimică, măsuri de igienă şi protecţie, monitorizare şi comunicare cu cetăţenii va aduce în mod clar un succes pentru un mediu de viaţă şi de muncă mai sănătos pentru orădeni.