Pe vremuri, era o mândrie pentru oraş. Azi, din fabrica Alumina nu a mai rămas decât o ruină.
Iar reminiscenţa producţiei pe care întreprinderea o avea în urmă cu 30 de ani poluează continuu oraşul, fără ca cineva să-i vină de hac...
Ce-a mai rămas
Dată în folosinţă în 1965, fabrica Alumina a fost prima pe platforma industrială a Oradiei. În anii '80, producea anual nu mai puţin de 225.000 tone de alumină. Odată cu căderea regimului comunist, însă, a căzut şi ea, iar în 1999, întreprinderea denumită între timp Alor a intrat în lichidare. A fost preluată de concernul Ruskii Aluminii prin firma Cemtrade Oradea, care a încercat să o revigoreze, dar ulterior producţia s-a oprit, probabil pentru totdeauna.
În prezent, chiar dacă e ruină, Alumina poluează. Pentru că în urma producţiei au rămas 80 de hectare cu 4 halde de şlam - un amestec solid de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, provenit din instalaţiile de prelucrare a aluminei.
Cea mai mare poluare
Din cele 4 halde din spatele întreprinderii, cea mai mare e C0, situată pe terenul Primăriei, dar în administrarea Cemtrade. Halda întinsă pe 380.000 mp datează din 1965 şi a fost folosită periodic, în prima fază până în 1980, iar apoi între 2001-2002 şi 2004-2006. Celelalte trei halde, C1, C2 şi C3, ocupă în total o suprafaţă de 402.000 mp şi sunt proprietatea exclusivă a Cemtrade. Acestea au fost folosite între 1980 şi 2000 şi prea puţin după preluarea fabricii de către ruşi.
Şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu (foto), cataloghează aceste halde drept cea mai mare sursă de poluare din Oradea, pentru că şlamul s-a infiltrat, poluând solul şi apa. Şi afectează şi aerul, pentru că vânturile ridică de pe halde nori de pulberi caustice, întrucât au conţinut de sodiu.
"Problema mai mare este că nu se ştie cine ar trebui să le ecologizeze şi să le închidă, deoarece contractul de vânzare către Cemtrade a fost făcut fără respectarea legislaţiei de mediu", spune Dăescu.
Pe lângă lege
Contractul prevede că "în condiţiile Legii privind protecţia mediului şi a principiului "poluatorul plăteşte", cumpărătorul nu preia nicio responsabilitate sau obligaţie de reparare a eventualelor daune produse mediului de către vânzător în cursul derulării activităţii sale". Deci Alumina, respectiv Alor, adică statul, ar fi trebuit să ecologizeze haldele. Totuşi, în acelaşi contract scrie că "vânzătorul nu este obligat să repare, recupereze sau să cureţe orice teren sau alt activ care face obiectul prezentului contract". Adică, un punct din contract obligă poluatorul la ecologizare, un altul îl absolvă de responsabilitate!
Cum s-a ajuns la această ambiguitate? "Vânzarea s-a făcut fără un bilanţ de mediu şi fără stabilirea unor obligaţii clare pentru refacerea calităţii mediului", explică Dăescu. Aşa, statul n-a făcut nimic, iar Cemtrade e dispusă să ecologizeze doar circa 18% din halde, stabilind că doar atât a folosit. Cine ar trebui să facă restul, nimeni nu poate spune. "Nu este de competenţa noastră, noi doar stabilim obligaţiile de mediu", spune şeful APM.
Soluţii sunt
Soluţii tehnice ar fi, dar nu-i cine să le aplice. "Se aşază diferite straturi impermeabile, care să acopere şlamul, pentru că izolarea sub el este imposibilă", explică Mircea Tudericiu (foto), consilier superior în cadrul APM. Datorită însă suprafeţei mari pe care se întind haldele, costurile ar fi pe măsură.
"Noi am informat atât Agenţia Naţională şi Ministerul Mediului, cât şi Primăria Oradea, Prefectura şi Consiliul Judeţean, pentru a se găsi o soluţie de accesare a fondurilor europene pentru acest obiectiv", spune Dăescu. Primăria, de pildă, ca administraţie locală, dar şi ca proprietar al unei părţi de teren, ar putea fi iniţiatoarea unui proiect de finanţare pentru ecologizarea siturilor poluate istoric.
APM n-a primit, însă, niciun răspuns. Aşa că poluarea rămâne a nimănui, dar ne afectează în schimb pe toţi...
NU CA ÎN UNGARIA
Nu există pericol similar
În urma uriaşului accident ecologic cu care se confruntă Ungaria în urma deversării a sute de mii de metri cubi de reziduuri toxice ale unei fabrici de alumină, s-a ridicat şi problema siguranţei haldelor de şlam din România.
Totuşi, la Oradea nu există riscul unui astfel de dezastru, pentru că aici nu este prevăzut un rezervor de colectare al cărui dig să se spargă. Şlamul depus s-a solidificat, devenind practic una cu pământul.