Încă de la poarta întreprinderii UAMT, orice trecător află tradiţia uzinei. "UAMT - Fondat în 1951" stă scris pe ceasul aflat la intrarea în curtea fabricii producătoare de componente auto, care asigură piese pentru fabricile Dacia ori Ford din România, dar şi pentru fabrici din Rusia, Africa de Sud, Maroc ori Brazilia. "Fabrica aceasta a început în 1951, nu s-a oprit nicio zi şi va continua să fie", spune managerul Ioan Stanciu.

Cu fonduri europene

Singura companie din domeniul componentelor auto cu capital integral românesc, fabrica UAMT a încheiat, vineri, un proiect cu finanţare europeană întins pe 18 luni şi având drept scop retehnologizarea. În valoare de 30 milioane de lei, proiectul a presupus achiziţia de utilaje noi, care să crească performanţa celor 700 de muncitori. Din suma totală, 67% a reprezentat aportul fabricii, iar restul sunt bani nerambursabili. "Suntem printre puţinele firme care au reuşit să acceseze fonduri europene pentru o creştere a eficienţei", spune Stanciu.

După investiţia în aparatură, UAMT Oradea vizează acum extinderea. "Avem un spaţiu într-o comună de lângă Oradea şi mai avem unul pe care încerc să-l definitivez şi să-i dau o întrebuinţare la Holod. O comună foarte grea, cu oameni care nu înţeleg ce înseamnă viitorul şi progresul, dar se vor obişnui", precizează managerul

UAMT mai avea pregătite două proiecte cu finanţare europeană, însă n-a apucat să le implementeze până la închiderea liniilor de finanţare. Conducerea companiei este decisă, însă, să profite de următorul exerciţiu financiar european.

Întrebat care este secretul longetivităţii fabricii, Stanciu spune că nu există o reţetă clară: "Nu te lăsa, luptă în continuare, munceşte cu eficienţă şi fii serios".

Laude la nivel înalt

Investiţiile în retehnologizare l-au determinat şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, aflat la Oradea, să facă, sâmbătă, o vizită şi la UAMT. Zgonea a luat la pas parte din halele de pe strada Uzinelor, alături de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi de managerul Ioan Stanciu, a urmărit procesul de producţie, atât în partea "clasică" a fabricii, cu strunguri autohtone, cât şi în cea cu utilajele noi, cumpărate în parte cu bani europeni.

Zgonea a stat de vorbă şi cu muncitorii, dar a "inspectat" şi piesele produse la Oradea, cum ar fi oglinzile laterale ale autoturismelor Renault Symbol ori frânele de mână făcute de muncitorii orădeni.

"Îmi doresc ca fiecare ministru şi fiecare om politic să susţină o astfel de investiţie. Colegii care lucrează mi-au spus că salariile sunt peste media naţională. (...) E foarte greu să găseşti în judeţe companii care investesc în producţie. Toată lumea vrea în servicii sau comerţ. Eu cred că acesta este viitorul", a declarat Zgonea, după vizita în fabrică.

Preşedintele Camerei Deputaţilor n-a uitat să laude, din nou, Guvernul Ponta, care în 2013 "a făcut un mix de politici publice financiare, economice şi monetare şi a generat încredere investitorilor în zona de producţie" şi a "recuperat 100.000 de locuri de muncă pentru români".