Sună a slogan electoral, dar nu este. Singura campanie de care vorbim noi este cea de curăţenie şi înfrumuseţare a municipiului.
Acum trei ani, odată cu schimbarea echipei manageriale de la RER Ecologic Service, ceea ce vedeţi astăzi în oraş era doar un proiect cu obiective strategice clare, în a cărui reuşită aveam încredere.
Am depăşit toate dificultăţile şi am introdus un sistem de colectare duală pentru reducerea cantităţii de deşeuri depozitate la deponeul ecologic. Am investit sume considerabile în dotări, am distribuit gratuit europubele, înlocuind în acelaşi timp recipientele deteriorate. Am pus la dispoziţia asociaţiilor de proprietari containere pentru colectarea deşeurilor reciclabile, iar celor care locuiesc la case le-am distribuit gratuit saci galbeni în acelaşi scop.
Am implementat un sistem modern, informatizat, care ne permite să supraveghem în timp real întreaga flotă auto. Prin eforturi semnificative am reuşit să deţinem o evidenţă clară a tuturor clienţilor şi a recipientelor din Oradea. Am amplasat, în colaborare cu Primăria, peste 400 de incinte închise pentru depozitarea "fracţiei umede" (adică a deşeurilor menajere), respectiv a "fracţiei uscate" (reciclabilelor), iar peste câteva săptămâni vom oferi orădenilor şi posibilitatea de a colecta selectiv deşeuri reciclabile în aşa-numitele "clopote".
Pentru că rezultatele cele mai bune sunt cele pe termen mediu şi lung, am iniţiat o campanie de educare, informare şi conştientizare în rândul preşcolarilor şi şcolarilor privind colectarea selectivă, numită "Fii RER-Ecologist, protejează mediul!", prin care dorim să implicăm activ copiii în diferite activităţi, răsplătindu-i totodată cu diplome, tricouri şi şepcuţe.
În urmă cu doi ani ne propuneam să-i convingem pe orădeni că şi la noi poate fi curat dacă ne implicăm cu toţii şi am încercat să aflăm ce îi mulţumeşte şi mai ales ce îi nemulţumeşte. Iar calea cea mai accesibilă de comunicare a fost prin paginile "Oradea Noastră", pe care le dorim a fi adevărate ghiduri, atât pentru noi, cât şi - mai ales - pentru dumneavoastră.
ing. Florin Cepănariu
Director general
RER Ecologic Service