Divergențele din jurul alegerilor prezidențiale ajung din spațiul public în cancelarie și în sălile de clasă, într-un spectacol care pune față în față profesorii, părinții și elevii.

„Cancel_arie”, noua premieră a Trupei Iosif Vulcan, scrisă de Mihaela Michailov și regizată de masteranzii Renata Teodora Cule și Ștefan Dogaru, va fi prezentată sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 19, la Sala Transilvania.

Alegerile intră în școală

Spectacolul pornește de la contextul alegerilor prezidențiale și urmărește felul în care tensiunile și taberele formate în societate se răsfrâng asupra relațiilor dintre profesori, părinți și elevi. Prejudecățile, raporturile de putere, situația cadrelor didactice, presiunile din sistem și influența mass-mediei se numără printre temele aduse pe scenă.

„Cred că, atunci când societatea în care trăim devine tot mai polarizată, e important să discutăm despre capacitatea și responsabilitatea școlii de a crea un cadru de reflecție politică pentru tineri. În același timp, consider că e necesar să fim conștienți de obstacolele pe care le poate întâmpina școala în această misiune, venite deopotrivă din interiorul și din exteriorul sistemului de învățământ”, spune Renata Teodora Cule.

Spectacolul se adresează îndeosebi elevilor și profesorilor, dar întrebările pe care le ridică îi privesc și pe părinți ori pe cei interesați de influența politicului asupra educației.

E necesar sau e inutil?

„Cred că e un subiect super complex care, pornind de la câteva întrebări relevante, cum ar fi: Facem politică în școli? De ce da sau de ce nu? E necesar sau e inutil? E etic? E periculos? Ce înseamnă să faci politică în școli? Este posibil să nu faci politică în școli? [...], poate deschide alte numeroase direcții de reflecție”, afirmă Ștefan Dogaru.

Piesa a fost scrisă special pentru această producție de dramaturga Mihaela Michailov, în urma unei documentări bazate pe știri, interviuri și discuții. Autoarea este cunoscută pentru textele sale despre probleme sociale și politice, sistemul de învățământ, migrație și comunitățile vulnerabile.

„Cancel_arie” este realizat în coproducție de Teatrul Regina Maria și Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Proiectul este coordonat de regizorul Bobi Pricop și de Mihai Gligan și le oferă masteranzilor și absolvenților facultății posibilitatea de a lucra alături de actorii teatrului orădean.

Din distribuție fac parte Maria Elena Morar, Victor Muntean, David Constantinescu, Maialgesa Dat, Alexandra-Ioana Harapu, Cristiana Bândilă, Duncan McKee, Mara Solomon, Georgia Căprărin, Ciprian Ciuciu, Mirela Niță Lupu, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Anda Tămășanu și Petre Ghimbășan.

Scenografia este semnată de Oana Cernea, iar muzica și designul sonor, de Duncan McKee și Mara Solomon.

Biletele pentru premieră sunt epuizate, dar recent au fost puse în vânzare pentru următoarea reprezentație, programată pentru 13 noiembrie, și se găsesc online aici, precum și la agenția Teatrului Regina Maria.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!