Conducerea Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport şi-a celebrat capitalul uman. Într-o gală festivă anume organizată luni seară, în premieră, profesorii şi studenţii cu rezultate bune în anul ce se încheie imediat au fost premiaţi, simbolic, cu o diplomă şi o plachetă. Iniţiativa a fost bine primită de colectivul facultăţii, drept urmare Aula Magna a Universităţii din Oradea s-a umplut de lume, iar unii tineri n-au avut de ales decât să rămână în picioare.

"Mulţi au întrebat ce-i cu gala. E un moment de sărbătoare, în care încercăm să scoatem în evidenţă lucrurile bune. Am considerat, împreună cu toţi colegii, că e bine să găsim şi astfel de momente, pentru că sunt alte de momente în care lucrurile rele pot să iasă în evidenţă", le-a spus celor prezenţi decanul facultăţii, Alexandru Ilieş.

Primii premiaţi au fost seniorii facultăţii, adică profesorii ieşiţi la pensie, printre care foştii prorectori Iacob Hanţiu şi Nicolae Josan, fostul decan al facultăţii, Octavian Bâc, ori profesorii Florian Benţe, Biro Francisc, Vasile Marcu şi Gheorghe Măhăra. Apoi, şirul laureaţilor a curs cu profesorii conducători de doctorat, dascălii cu cele mai bune rezultate ştiinţifice, studenţii şefi de promoţie în anul universitar 2012-2013 ori studenţii sportivi cu rezultate foarte bune la competiţii naţionale ori internaţionale şi antrenorii acestora. Printre aceştia s-au numărat şi surorile judoka Larisa şi Andreea Florian şi atleta Ligia Grozav. Premii au primit şi colaboratorii externi ai facultăţii, precum instituţiile publice ori firmele unde studenţii fac practică.

În final, au fost decernate şi cele mai cotate premii ale serii, la categoriile Prestigiu profesoral, Colegul Anului şi Profesorul anului. Cele mai prestigioase cadre didactice ale facultăţii sunt Pasztai Zoltan, de la Departamentul Educaţie Fizică, şi Dorina Ilieş, de la Geografie. Colegii anului au fost aleşi Gheorghe Lucaciu (Educaţie Fizică) şi Ioana Josan (Geografie), iar profesorii anului, aleşi exclusiv de studenţi, au fost desemnaţi Ştefan Maroti (Educaţie Fizică) şi Lucian Blaga (Geografie).

Printre toate premiile împărţite, facultatea a demonstrat că are şi talente. Profesori şi studenţi ai facultăţii au cântat pentru cei prezenţi, performând în faţa publicului solistul Florin Ganea, totodată cadru didactic la Educaţie Fizică, şi câţiva studenţi pricepuţi la pian ori muzică şi dansuri populare.