E greu să vorbeşti despre arte marţiale în Oradea fără să-i pomeneşti măcar pe unul din membrii familiei Chirilă-Wallmen. Pasionat de judo din tinereţe, celebrul antrenor Alexandru Chirilă le-a direcţionat pe acelaşi drum al luptelor japoneze atât pe soţia sa, Mariana, sportiv şi antrenor, cât şi pe cele două fiice, Anca şi Viviana, devenite multiple campioane la karate, iar cea mai mare, Anca, măritată tot cu un campion în kimono, Harris Wallmen.

Toţi cinci sunt şi antrenori, fie pentru sportivi profesionişti, fie pentru neiniţiaţii care vor să deprindă tainele acestor sporturi. Indiferent de vârstă sau talent...

Judocan din întâmplare

Alexandru Chirilă şi-a început cariera sportivă... cu o scutire medicală. "Mama era soră medicală şi, pe când aveam vreo 7 ani, i s-a părut că ceva nu e în regulă cu respiraţia mea. M-au găsit cu suflu sistolic, o chestie fără importanţă, dar m-au scutit de sport", povesteşte el.

Totuşi, în adolescenţă s-a apucat de atletism, iar ulterior, când a devenit elev la fostul Liceu de Filologie-Istorie, a început să practice luptele. Atunci a descoperit judoul, aproape din întâmplare, refugiindu-se de exerciţiile militare pe care liceenii trebuiau să le facă în aer liber, indiferent de condiţiile meteo. "Antrenorul de la judo şi-a luat elevii în sală, spunând că ei se antrenează acolo. Câţiva i-am cerut să ne ia şi pe noi", povesteşte Sandu Chirilă.

N-a dat atenţie acestui sport însă decât după câţiva ani, când un prieten l-a rugat să-l ajute la antrenament. Era începutul anilor ‘70, când judoul era la început în România. "M-am trezit în 3 minute strangulat, luxat, aproape omorât. Eu, luptătorul care aveam o atitudine peiorativă faţă de judo, credeam că este o jucărie". Întâmplarea l-a pus pe gânduri: a început să citească despre judo şi a decis să-l practice, ajungând şi medaliat la campionatele universitare. Ulterior, după ce a absolvit Institutul Pedagogic, a devenit profesor de judo la Liceul Sportiv, iar astăzi este antrenor federal, după ce, până nu demult, a făcut parte chiar din conducerea federaţiei de profil.

Fondatorii 

Tot în liceu Sandu a cunoscut-o pe Mariana, colega de clasă care i-a devenit soţie şi l-a urmat şi în pasiunea pentru judo şi karate, devenind sportivă şi antrenoare. "Am fost cârligul care a tras-o spre arte marţiale", se mândreşte profesorul. Cu zâmbetul pe buze, soţia îl contrazice: "Să ştiţi că eu am făcut compromisurile, el doar şi-a făcut poftele!".

Un reper important nu doar pentru cariera soţilor Chirilă, cât şi pentru evoluţia artelor marţiale în România s-a petrecut în 1984, când profesorul orădean l-a cunoscut pe maestrul Furko Kalman (foto), unul din pionierii stilului kyokushin în Ungaria. Alături de alţi pasionaţi, cei doi au pus bazele kyokushin în România, iar în 1990 la Oradea s-a înfiinţat Organizaţia Română de Karate Kyokushin, al cărei prim preşedinte a fost Alexandru Chirilă.

Astăzi, federaţia de profil are sediul tot la Oradea, fiind condusă de nimeni alta decât fiica lui, Anca Wallmen. "Anca făcea tenis, dar când Furko venea la Oradea, îşi lua kimonoul şi se lipea în orice poză", povesteşte Sandu.

Îndrăgostiţi pe tatami

"Aveam 14 ani când am renunţat la tenis pentru karate. O decizie foarte bună", mărturiseşte Anca. În 2004, la 30 de ani, a devenit multiplă campioană europeană, fiind prima sportivă care a luat titlul la ambele probe, kata şi luptă, în aceeaşi zi.

Ca sportivă de performanţă, Anca e convinsă că nu-şi putea găsi jumătatea altundeva decât în sala de antrenament. S-a căsătorit cu Harris Wallmen, care are şi el un palmares bogat în karate, fiind de opt ori campion naţional, iar astăzi antrenează lotul naţional de karate kyokushin. "Ar fi fost greu, dacă nu imposibil, să mă potrivesc cu cineva care nu înţelege de ce stau în sala de antrenament sau de ce mă duc la campionate", explică Anca. Soţii Wallmen au o fetiţă, Una, care - cum altfel? - face judo aproape de când ştie să umble.

Deschişi oricui

Nici sora mai mică a Ancăi, Viviana, n-a scăpat neatinsă de microbul artelor marţiale. "Aveam 5 ani când ai mei m-au trimis la karate. N-am vrut, dar n-am avut de ales. Aşa a mers câţiva ani, până au venit rezultatele şi a început să-mi placă", mărturiseşte tânăra. Acum e convinsă că decizia părinţilor a fost cea bună. Performanţa de vârf a atins-o în 2009, când a luat argintul la campionatul mondial. De asemenea, Viviana a fost de două ori campioană europeană!

Harris, Anca şi Viviana sunt toţi trei antrenori şi la Clubul Sportiv Gym, pe care familia Chirilă l-a înfiinţat la începutul anilor ‘90 şi care a dat numeroşi sportivi valoroşi, inclusiv pe multiplul campion european de kyokushin Marius Ilaş. Pregătesc sportivi de performanţă şi amatori, copii, tineri şi adulţi, învăţându-i disciplina şi frumuseţea artelor marţiale, dragostea pentru sport şi viaţa sănătoasă.

Gym a fost, de altfel, primul club sportiv din Oradea care, în 2012, a introdus grupele de "Baby Sport", dedicate chiar şi copiilor de un an şi jumătate. Acum, clubul a adus o altă inovaţie: grupă specială pentru părinţii copiilor care fac karate. "Am început din septembrie şi văd că părinţilor le place. Aici nu se jenează că sunt începători", spune Anca. Şi cine altcineva să-i iniţieze mai bine decât cei pentru care performanţa e o trăsătură de familie?