Asistenta medicală bihoreană Anca Iuga, în vârstă de 35 de ani, s-a întors marţi din Polonia cu o medalie de aur. Ea a participat la Campionatul Mondial de atletism masters, la proba cros country, unde împreună cu echipa ei formată din alte două românce a reuşit să se claseze pe locul I la categoria +35 de ani.

Sportivă din adolescenţă

Anca Iuga a reușit această performanță antrenându-se zilnic, în timp ce copilul său dormea sau era la grădiniță.

Bihoreanca n-a avut niciun sponsor ori antrenor care să o îndrume. „Eu iubesc atletismul de mică, am urmat şi specializarea de kinetoterapie la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Oradea. Mereu am participat la competiţii naţionale, iar la una dintre ele, anul trecut, am întâlnit-o pe Nicoleta Sasu. Ea mi-a propus să concurăm împreună la Mondiale. Alături de noi a mai venit şi Alexandra Romanciuc", a povestit Anca, care locuieşte în Oşorhei și este asistentă medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea. 

Pentru a putea participa la Campionatul Mondial, s-a înscris de anul trecut în Federaţia Naţională de Atletism, dar şi în clubul ACS 3Sport din Oradea, înfiinţat de Annamaria Bakó, campioana naţională la triatlonul Iron Man.

Argint în Irlanda

Anul trecut, Anca Iuga a participat pentru prima dată la Mondiale, ediția din 2022 având loc în Irlanda. Nu i-a fost uşor să se pregătească pentru o asemenea competiție. „Am început să mă antrenez zilnic, după turele de noapte pe care le făceam la spital sau după ce ieşeam de la lucru după-amiaza", a mai spus ea.

După multă muncă, Anca și celelalte două coechipiere au reuşit să obţină medaliile de argint, la categoria +35 de ani, pe un traseu dificil.

Când se pregătea pentru ediţia din acest an şi-a dat seama că trebuie să facă mai multe schimbări în ce priveşte alimentaţia. „Anul trecut nu am pus accent pe nutriţie. Acum am mâncat mult mai multe proteine şi am luat vitamine, ca să pot rezista. Şi iată că am reuşit să obţinem locul I", a mai spus Anca.

La campionat au fost mii de concurenţi. Anca Iuga a concurat luni la proba de cros country, parcurgând un traseu accidentat de 8 kilometri, prin pădurea de lângă orașul polonez Toruń. 

Cele trei românce au încheiat competiția cu timpul de 1:44:26. Podiumul a fost completat de echipa Poloniei, care a obținut locul II, și echipa Lituaniei, locul III.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!