Trei unităţi comerciale din Oradea au fost închise de Poliţia Locală pentru că "nu deţin autorizaţie de desfăşurare a activităţii".
Este vorba despre "Florăria Bouqouet", de pe Bulevardul Decebal, nr. 86, aproape de intersecţia cu Primăriei, magazinul "Amanet şi Consignaţie", Bd. Decebal, nr. 70/88, şi "Bar Tarzan" (foto), din Velența, de pe strada Margaretei, nr. 41, după cum arată un comunicat transmis vineri de biroul de presă al municipalităţii.
Potrivit documentului, "fiecare agent economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, pentru nedeţinerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii, eliberată de Primăria Municipiului Oradea".
"Având în vedere faptul că agenţii economici nu au deţinut toate actele necesare pentru intarea în legalitate, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 actualizată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, art. 5, alin.1 şi art. 73, pct.1, s-a dispus suspendarea activităţii comerciale a celor trei unităţi - pentru "Florăria Bouqouet" şi pentru magazinul Amanet şi Consignaţie" pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 29.07.2017, iar pentru cafeneaua "Bar Tarzan" - suspendarea pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.08.2017, până la intrarea în legalitate", arată comunicatul.
Agenţii vor continua verificarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, urmând ca în cazul în care se mai constată şi alte abateri de acest gen să se propună măsura suspendării activităţii până la obţinerea autorizaţiei.