Situaţia financiară a Universităţii din Oradea nu este defel roză, spune rectorul Constantin Bungău. Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, rectorul a precizat că majorările salariale cu 20%, decise de Guvern de la 1 martie, dar care se vor plăti în aprilie, sunt înconjurate de necunoscute.

"Încă nu ştiu ale cui salarii au crescut de la 1 martie, dacă numai ale angajaţilor cu funcţii didactice sau dacă şi ale colegei de la biroul de comunicare. Sunt foarte multe întrebări, schimburi de mesaje cu alţi colegi, ne întrebăm unde aplicăm, unde nu...", a declarat Constantin Bungău, arătând astfel şi deficienţele de comunicare ale Guvernului.

Pe de altă parte, Universitatea nu ştie încă exact ce buget va primi de la Ministerul Educaţiei pentru acest an. Această sumă se va cunoaşte abia în luna aprilie şi, spune Bungău, trebuie să cuprindă obligatoriu şi măririle de 20%.

Întrebat ce se va întâmpla dacă totuşi nu va fi aşa, deci dacă bugetul nu va cuprinde şi aceste majorări, Bungău a recunoscut că Universitatea va rămâne din toamnă fără bani. "Ne vor ajunge până în luna septembrie. Eu sper totuşi că nu va fi un buget negativ", a afirmat Bungău.

Rectorul a mai spus că detalii concrete va putea oferi doar în luna aprilie, după ce va plăti salariile şi, astfel, va şti cu cât au crescut concret cheltuielile salariale lunare.