Primăria Marghita și-a asumat un angajament ferm împotriva corupției și a devenit prima din Bihor care a obținut certificarea unui sistem de management anti-mită.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marcel Sas-Adăscăliții, care a transmis că este mândru de această reușită.

„Suntem mândri să anunțăm această realizare semnificativă care demonstrează dedicarea noastră față de valorile integrității și transparenței. Obținerea certificatului ISO 37001:2017 pentru Sistemul de Management Anti-Mită este rezultatul eforturilor susținute ale întregii echipe a Primăriei Marghita în vederea implementării celor mai bune proceduri de anticorupție”, a declarat edilul pentru BIHOREANUL.

Certificatul anti-mită a fost obținut în cadrul unui proiect finanțat din bani europeni, „Etică și integritate în municipiul Marghita”, prin care instituția și-a asumat să combată corupția și să asigure transparența și integritatea în administrația locală.

Pentru asta, 77 de angajați din Primărie, personal de conducere și de execuție, au participat la un program de formare și instruire în domeniul eticii, transparenței, integrității și a bunelor practici cu privire la corupție, în oraș s-a derulat o campanie de conștientizare a cetățenilor cu privire la corupție și s-a făcut un sondaj privind percepția publicului, dar și a funcționarilor, cu privire la fenomenul corupției.

De asemenea, în Primăria Marghita s-au implementat 21 de proceduri, cu măsuri preventive anticorupție, și sistemul de management anti-mită denumit ISO 37001.

„Prin obținerea acestui certificat de conformitate, Primăria Marghita se situează în fruntea eforturilor de combatere a corupției la nivel local și devine un exemplu demn de urmat pentru celelalte instituții publice din județul Bihor. Implementarea Sistemului de Management Anti-Mită, conform standardului ISO 37001:2017, reprezintă o dovadă concretă a hotărârii municipalității de a asigura un mediu etic și corect în toate aspectele activităților”, a mai spus Marcel Sas-Adăscăliții.

Proiectul european prin care s-a implementat acest sistem a avut o valoare de 414.000 lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!