Orădenii obişnuiţi să depună resturile reciclabile în containerele tip clopot anume amplasate pe străzile oraşului trebuie să se reorienteze.

Pentru că Eco-Rom, asociaţia care plătea colectarea deşeurilor din aceste recipiente, nu şi-a mai achitat obligaţiile financiare, Primăria a decis să le ridice de pe străzi. În locul lor, municipalitatea va pune alte recipiente similare. De data aceasta, ale oraşului...

Un plan bun

Containerele care arată ca nişte igluuri au fost amplasate pe străzile din oraş în aprilie 2012, toate cele 650 de recipiente fiind donate de Eco-Rom Ambalaje, un ONG fondat de mai multe companii care vând produse ambalate, precum sucuri la PET, chipsuri ori ciocolată, şi care, conform legii, sunt obligate să recupereze o parte din aceste deşeuri şi să le pună pe drumul reciclării.

Înţelegerea între ONG şi Primărie a fost simplă: Eco-Rom a furnizat containerele în trei culori (pentru colectarea separată a hârtiei, plasticelor şi sticlelor) şi s-a obligat să plătească operatorului de salubritate, RER Vest, transportul deşeurilor din aceste recipiente către Eco Bihor. La schimb, când le preda companiilor specializate în reciclare, Eco Bihor menţiona că sunt ambalaje colectate pentru Eco-Rom. În plus, aceste deşeuri au "cântărit" şi la rata anuală de reciclare a oraşului.

Va urma

În ultimul an, însă, înţelegerea n-a mai funcţionat ca pe roate. Eco-Rom Ambalaje a intrat în insolvenţă şi a încetat să mai plătească transportul deşeurilor, astfel că acest serviciu a fost susţinut financiar exclusiv de RER Vest. Mai mult, pentru că legislaţia s-a schimbat, Eco-Rom Ambalaje va trebui să obţină o nouă licenţă de la Ministerul Mediului, dacă va dori să mai funcţioneze.

Chiar dacă igluurile sunt folosite de orădeni, Primăria nu poate plăti un serviciu făcut de RER Vest pentru o altă entitate. Prin urmare, la comanda municipalităţii, operatorul de salubritate ridică toate cele 650 de containere din oraş. Vestea bună este, însă, că ele vor fi înlocuite. "În perioada următoare, Primăria va lansa licitaţia pentru achiziţia de noi containere, similare", a declarat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Până atunci, orădenilor nu le rămâne decât să lase deşeurile reciclabile în containerele galbene din ţarcurile blocurilor sau în sacii de aceeaşi culoare distribuiţi celor de la case.