Dan Şova poate fi reţinut şi arestat! Senatul a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului, la cererea DNA, care îl acuză că, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, a primit în total 100.000 de euro, pentru trafic de influenţă.

"Procedând la numărarea voturilor exprimate de către senatori, prin vot secret cu bile, în conformitate cu art. 135 şi 136 din Regulamentul Senatului, (...) Comisia de numărare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al senatorilor — 165; număr total de voturi exprimate — 127, din care voturi 'pentru' — 95, iar voturi contra — 30 şi voturi anulate — două. Ca urmare a faptului că, în urma votului exprimat, a fost întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, (...) Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a dlui senator Şova Dan", a anunţat, de la Tribuna Senatului, senatorul Laurenţiu Coca, citat de Agerpres.

Preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru, a precizat că Hotărârea Senatului de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova va fi transmisă ministrului Justiţiei.

Şova a sosit la Senat cu aproximativ jumătate de oră înainte de şedinţa de plen. În discursul său, Şova a spus că dosarul nu se bazează pe probe, ci doar pe un denunţ. "În afară de denunţ nu există nicio probă", a spusţinut el.

"Am văzut că e o modă acum. Sunt unul dintre puţinii oameni din Senat care are 20 de ani experienţă. Există o modă - simpla discuţie despre renunţare la imunitate ne face de râs peste tot în Europa. Imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică. Cei care vorbesc despre renunţare la imunitate nu au cunoştinţe juridice. Dacă mâine renunţăm la imunitate şi un judecător o să facă o greşeală, o să ceară să renunţăm şi la inamovibilitate. În acest dosar toată urmărirea penală e finalizată, nu am sesizat să fugă lumea de mine prin mall sau să se sperie lumea de mine în staţia de tramvai. Nu ştiu cum sunt un pericol", a spus Şova.

El le-a mai spus că, "spre deosebire de marii lideri ai partidelor politice din România", nu le cere colegilor cum să voteze, ci să voteze cum dictează conştiinţa.

Decizia Senatului vine după ce Comisia juridică a acestei camere a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiţiei.

Reprezentanţii PSD şi PNL au anunţat că vor vota în plen pentru ridicarea imunităţii lui Şova, în timp ce copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a spus că le recomandă senatorilor din grupul formaţiunii sale să voteze împotriva cererii DNA.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.