Trupul băiatului de 15 ani care a dispărut luni după amiază în canalul colector din Josani a fost găsit marţi, în jurul orei 10.30, de pompierii bihoreni, după mai bine de 12 ore de căutări.

"La ora 10.20, corpul neînsufleţit a fost găsit de pompierii militari. Era în aval, pe raza localităţii următoare, Butani", a precizat locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Adolescentul nu a mai avut nicio şansă de supravieţuire, având în vedere timpul îndelungat în care a stat sub apă.

Copilul a intrat în apă luni după amiază să se scalde împreună cu un prieten, însă nu a mai ieşit.

Misiunea de căutare a început luni după amiază, în jurul orei 15.30, şi a fost întreruptă în cursul nopţii, fiind reluată în cursul dimineţii de marţi. Pompierii au cercetat împrejurimile pe o rază de mai bine de 10 kilometri. Acţiunea de căutare a fost coordonată de prim adjunctul şefului ISU, locotenentul colonel Sorin Caba.