Fiindcă a fost deja inventat, în urmă cu 20 de ani, CRSE trebuia să se reinventeze. Pentru cei mai tineri trebuie spus că, datorită Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) „Munţii Apuseni”, zona de luncă a Crişului Repede din centrul Oradiei e încă verde şi, tot datorită lui, în Padiş nu s-a mai construit o staţiune ale cărei planuri erau demne de delirurile ciclopice ale lui Ceauşescu.

Noul CRSE îşi propune să fie „câine de pază al ecologiei”, aşa cum spunea la şedinţa de (re)constituire a organizaţiei Viorel Lascu, primul ei preşedinte. În plus, CRSE şi-ar dori să fie şi locul în care specialiştii şi iubitorii naturii să poată dialoga şi susţine proiecte, având ca numitor comun pasiunea pentru mediul înconjurător.

Cineva s-ar putea întreba: de ce este nevoie de un „watchdog” al naturii? Aş îndrăzni o comparaţie cu mediul politic. Şi de o parte, şi de cealaltă, există suficient de multe instituţii, unii ar spune că sunt chiar prea multe. Însă, în ciuda acestui fapt, şi în ceea ce priveşte funcţionarea democratică a societăţii, la fel ca în cazul protecţiei mediului, instituţiile nu îşi fac întotdeauna datoria aşa cum trebuie, aşa cum ne-am aştepta noi, cetăţenii. Acesta este rolul societăţii civile, al ONG-urilor, politice sau de mediu. Anume, de a contribui la „reglarea” anumitor mecanisme din societate.

Vă propun şi două situaţii, apropiate de noi în timp şi în spaţiu. Scos la lumină în mass-media, scandalul legat de transformarea dolinelor din Parcul Natural Apuseni în adevărate gropi de gunoi a avut, din păcate, existenţa efemeră a unei ştiri de ziar. Noi credem că, rămânând aşa, lucrurile nu se vor schimba.

Un alt caz - Peţa. Ne-am dori ca, înainte de a-şi fi propus să construiască o linie de tramvai de-a lungul acestui pârâu, autorităţile locale să îşi amintească de faptul că le-au promis orădenilor să facă din Peţa un „culoar verde”.

Credem că oricine iubeşte cu adevărat natura e prietenul nostru. Am dori să ne fie şi aliat!

Florin Budea
preşedinte CRSE