În zilele următoare, curtea Palatului Baroc din Oradea va fi un loc de "pelerinaj". Florile de magnolii au început să se deschidă şi nu va mai dura mult până când şi lalelele şi narcisele de sub ele vor completa spectacolul cromatic.
Grădina Palatului Baroc a fost modernizată și reamenajată, între anii 2019-2020, cu o finanţare europeană de aproape 800.000 euro.
Parcul are acum nu doar magnoliile și mii de flori de primăvară, ci și o grădină biblică, cu spice de grâu, orz şi mei, struguri, plante aromatice şi medicinale (rodie, mentă, negrilică, muştar), precum şi legume şi fructe arhaice - smochine, linte, ceapă şi usturoi.
În 2020, Primăria și Episcopia Romano-Catolică au semnat un protocol prin care s-au înţeles că parcul va rămâne deschis publicului, cu condiţia ca municipalitatea să aloce anual 100.000 lei pentru întreţinerea acestuia.
Pe e altă parte și centrul Oradiei s-a umplut de flori. Piața Unirii a prins din nou culoare...