Încă trei faţade ale unor clădiri din centrul istoric al Oradiei vor fi reabilitate. Proiectele aferente acestor lucrări au fost aprobate, miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, cu unanimitate de voturi.

Faţadele care urmează să fie renovate aparţin Palatului Moskovits Miksa, din Parcul Traian nr. 2, clădirii din Aleea Emanuil Gojdu nr. 5 şi clădirii din strada Republicii nr. 13, aceasta din urmă aparţinând parţial Episcopiei Ortodoxe Oradea.

Lucrările la Palatul Moskovits, construit în anii 1904-1905, vor costa 791.000 lei, fără TVA, şi vor cuprinde, printre altele, refacerea tencuielilor conform texturilor originale, reparaţii la porţi şi completarea elementelor din fier forjat.

În ceea ce priveşte clădirea din strada Republicii nr. 13, aici vor fi înlocuite învelitoarea actuale şi elementele de tablă ale acoperişului. De asemenea, se vor monta noi tâmplării, lucrările costând 670.000 lei, fără TVA.

În fine, faţada clădirii din Aleea Emanuil Gojdu nr. 5 va costa circa 357.000 lei, fără TVA, printre lucrările necesare numărându-se repararea tencuielilor şi unele reparaţii la poarta de acces.

Pentru toate cele trei imobile din centrul istoric al Oradiei suma necesară reabilitării faţadelor va fi pusă iniţial la dispoziţie de Administraţia Imobiliară Oradea, prin programul multianual aprobat în acest sens.

Concret, municipalitatea va suporta cheltuielile cu documentaţia tehnică, precum şi 20% din valoarea fiecărei lucrări. Restul sumei îl va acorda drept credit proprietarilor, urmând să-şi recupereze banii de la aceştia într-o perioadă de maxim cinci ani. În cazul clădirii din Republicii nr. 13, unde Episcopia Ortodoxă Oradea are o cotă importantă, banii aferenţi acesteia vor fi recuperaţi din fondul pentru culte acordat anual de municipalitate.

Pe de altă parte, tot în şedinţa extraordinară de miercuri, consilierii locali au aprobat, cu 18 voturi pentru şi 6 abţineri, ale consilierilor UDMR, documentaţia constitutivă şi contribuţia municipiului, în cuantum de 180.000 lei, în cadrul noii înfiinţatei Asociaţii pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune.

Din această asociaţie mai fac parte Eurobusiness Parc Oradea, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ZMO şi societăţile Lotus Center, Calipso, DoubleTree by Hilton, ABA Turism, Ramada Oradea, Continental Forum Oradea, Aqua President şi Turism Felix SA.