FC Bihor a încheiat cu o victorie turul de campionat. Sâmbătă, în cadrul rundei a XV-a, ultima din prima jumătate a competiţiei, formaţia orădeană a învins pe teren propriu echipa FC Olt, cu scorul de 2-0. Ambele goluri au fost înscrise în prima repriză, prin Sfârlea, în minutul 5, şi Birtalan, în minutul 41.

Partida a început dinamic, jucătorii fiind impulsionaţi şi de frigul de afară, care i-au făcut să joace mai alert. FC Bihor a început bine jocul şi încă din debut a reuşit să înscrie. În minutul 5, Fl. Pop a primit o pasă în adâncime, Bugiu l-a oprit, respingând până la Sfârlea, care a tras apoi de la 16 metri peste portarul oaspeţilor.

După gol, orădenii s-au aflat la cârma jocului, iar în minutul 20, Florean a trimis o centrare în careu, Birtalan a reluat cu capul din 6 metri, pe lângă bară. De partea cealaltă, în minutul 30, "alb-vişinii" au beneficiat de o lovitură liberă de la 20 de metri, însă Dragalina a executat departe de poartă.

Pe fondul dominării teritoriale a gazdelor, oltenii au mai reuşit, totuşi, o ocazie, în minutul 32, când Andrei David a executat o lovitură liberă de la 30 de metri de pe partea dreaptă, Alin Ignat a reluat cu capul la colţul lung de la 11 metri, însă mingea s-a dus puţin peste transversală.

În minutul 41, FC Bihor şi-a mărit avantajul. Birtalan, găsit bine la 16 metri de poarta olteană, a tras plasat de la 16 metri în vinclul stâng al porţii lui Bugiu, ducând scorul la 2-0.

Până la pauză s-a mai consemnat o singură ocazie, dar la poarta orădeană. În minutul 45, Dragalina a executat o lovitură liberă de la 18 metri, Pogacsics a respins în corner, iar faza fixă ce a urmat a rămas fără rezultat.

În repriza a doua, jocul a început într-o anumită stare de echilibru, cele mai periculoase ocazii din debut aparţinându-le însă oaspeţilor. În minutul 51, în urma unei centrări de pe dreapta, Huţanu a reluat cu capul din 8 metri, a scos de la vinclu însă Pogacsics.

În replică, în minutul 78, Fl. Pop a trimis un şut puternic de la 16 metri, mingea s-a dus pe lângă poarta apărată de Bugiu. Pe final oaspeţii au alergat după golul de onoare şi în minutul 85, Burcea a primit o pasă în careu şi a şutat din 10 metri în plasa laterală.

Meciul s-a încheiat, astfel, cu victoria meritată a orădenilor, care au mai îndulcit un pic amarul suporterilor prilejuit de înfrângerea de săptămâna trecută de la Slatina, cu 5-1, dar şi de întreg parcursul din actualul tur de campionat, parcurs care, la final, îi regăseşte pe locul 9, cu 20 de puncte, la 14 lungimi de prima poziţie. Rezultatul este foarte departe faţă de ceea ce aşteptau fanii echipei.

"Sunt mulţumit că am reuşit să încheiem turul de campionat cu o victorie. A fost un tur de campionat cu trei antrenori, cu fluctuaţii mari de la o etapă la alta. Nu-i uşor, odată ce ai promovat în Liga I, să revii în Liga a II-a, cu două echipe foarte bune, una Poli Timişoara, care a venit după ce a ocupat un loc de Liga Campionilor, iar Gloria Bistriţa, care a încheiat campionatul trecut pe o poziţie de neretrogradare. Este un campionat strâns, cele două echipe venite din primul eşalon dându-i o dificultate şi mai mare. Până la urmă, diferenţa a făcut-o atitudinea jucătorilor. Astăzi am avut atitudine, drept urmare am câştigat", a declarat la final antrenorul Stelian Farcău.

În jocul cu oltenii, tehnicianul orădean a utilizat următoarea echipă: Pogacsics - Oltean, Muscă (cpt.), Petrache, Diarra - Selagea, Danci (min. 77 M. Popa), Sfârlea (min. 70 Bârză) - Florean (min. 57 Sorian), Birtalan, Fl. Pop.

Returul ediţiei de campionat 2011-2012 va debuta în prima săptămână a lunii martie. Atunci, FC Bihor va evolua cu Poli Timişoara, pe teren propriu.