Meciul, similar oarecum cu cel de sâmbătă cu Naţional Sebiş, s-a încheiat cu acelaşi scor, de 1-0, după ce "roş-albaştrii" au marcat unicul gol al disputei în prima repriză, prin Speroni, în minutul 23.
Din nou, tehnicianul gazdelor, Alexandru Pelici, a început cu o formulă de joc 1-3-4-3, care a modificat-o însă pe parcurs, transformând-o acum în 1-4-4-2. De altfel, antrenorul echipei orădene a căutat pe durata celor şapte jocuri amicale din această vară diferite formule de echipă, pentru a putea fi pregătit de orice situaţie în timpul sezonului oficial.
Prima acţiune a disputei s-a consumat în minutul 9, când Speroni a şutat pe jos de la 20 de metri, dar a reţinut portarul Deac. În replică, în minutul imediat următor, Ember de la oaspeţi a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, dar a trimis peste poartă.
În minutul 23 s-a deschis scorul şi s-a marcat golul care s-a dovedit a fi în cele din urmă şi unicul al disputei. În urma unei lovituri de colţ, de pe partea stângă, executată foarte bine de Sorian, mijlocaşul Speroni a reluat cu capul din patru metri în poartă. Apoi, un minut mai târziu, R. Lukacs a fot aproape de majorarea scorului, dar deşi se afla în poziţie centrală, la 16 metri, a şutat pe jos şi a respins portarul Deac în corner.
Până la pauză, fiecare echipă şi-a mai trecut în cont câte o ocazie. În minutul 41, Străuţ a şutat de la 28 de metri, peste poartă, iar în minutul 44, în urma unei combinaţii frumoase a celor de la Oşorhei, Ember a şutat de la 18 metri puţin peste transversală.
În repriza a doua, prima acţiune s-a petrecut în minutul 50, când FC Bihor a avut din nou o ocazie bună, dar Dobrescu a şutat în blocaj, iar mai apoi, Nichita a trimis din 8 metri în portar.
În minutul 58, R. Lukacs a avut o acţiune pe partea dreaptă, finalizată cu un şut respins în corner de portarul Hava. Zece minute mai târziu, în minutul 68, Haş a şutat de la 18 metri, pe lângă poartă, iar în minutul 83, Sorian a fost angajat singur în careu, dar din 8 metri, vrând să trimită peste portar, i-a trimis în braţele acestuia.
Până la final s-a mai consemnat şutul lui Dobrescu, în minutul 87, de la 18 metri, peste poartă.
"Din nou ne-am creat destule situaţii de gol, poate mai clare decât în jocul cu Sebişul. Am fost de două sau de trei ori în raport de unu la unu cu portarul. Încă nu reuşim să înscriem din aceste poziţii ideale, dar sperăm ca până la debutul oficial să ne revină luciditatea şi concentrarea, pentru că acolo se poate face diferenţa. Până la urmă e bine că am înscris, am câştigat trei puncte din nou", a declarat, după meci, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.
FC Bihor - CS Oşorhei 1-0(1-0)
A marcat: Speroni (min. 23)
FC Bihor: Sălăjan - Fl. Lazăr (min. 46 V. Dobrescu), Bactăr, Şoca - Mihuţ (min. 57 Letan), Străuţ (min. 57 Haş, min. 88 I. Cuc), Speroni (min. 62 M. Stancu), A. Achim (min. 82 Lorincz) - Sorian (min. 88 Negrea), R. Lukacs (min. 71 Luduşan) şi Zs. Lukacs (min. 34 Nichita, min. 62 M. Vlad, min. 85 I. Ban). Antrenor: Alexandru Pelici.
CS Oşorhei: Deac (min. 46 Hava) - Turcan (min. 81 Mălai), Pintea (min. 73 Teşan), Ţ. Pop, Andor - Magda (min. 67 Junc), Ember, S. Ban (min. 46 Costea), Moise (min. 46 Lavrincsik) - Trip şi Hosu (min. 70 Giura). Antrenor: Rudy Kovacs.
Au arbitrat: Răzvan Lădar - Ionuţ Cheregi şi Nicolae Tătar (toţi din Oradea)
În total, din cele şapte jocuri amicale din această vară, FC Bihor a obţinut patru victorii, a înregistrat două rezultate de egalitate şi a suferit o singură înfrângere.
Marţi, 26 august, de la ora 17.30, echipa orădeană de fotbal va susţine prima partidă oficială a noului sezon, la Baza Luceafărul, va întâlni echipa CSC Sânmartin, în turul IV al Cupei României.