Profitând de faptul că jocul cu Gaz Metan Severin din campionat i-a fost amânat, la cerere, pentru data de 14 septembrie, FC Bihor a disputat totuşi sâmbătă un joc amical, la Cluj, în compania formaţiei locale Universitatea, ocupanta poziţiei a IV-a a primei divizii fotbalistice a ţării după primele 5 etape din noul sezon.

Chiar dacă în prima repriză echilibrul a predominat, în partea a doua, şi pe fondul schimbărilor din echipa gazdă, când, printre alţii, au intrat pe teren Dănciulescu şi Cristea, jucătorii orădeni au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, în cele din urmă, cu scorul de 0-2, ambele goluri fiind marcate în mitanul secund, prin Marinescu, mai întâi, în minutul 47, şi Cristea, mai apoi, în minutul 68.

Pentru FC Bihor a fost o partidă bună de verificare, în compania unui adversar valoros, de primă ligă şi care anul acesta aspiră la cupele europene.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ a început jocul de pe Stadionul Clujeana în următoarea formulă de echipă: Pogacsics - Moraru, Petrache, Oltean, Diarra - Coroian, Danci, Sorian - Florean, Malinic, Fl. Pop.

În partea a doua au mai fost introduşi însă şi jucătorii: Fildan - Bârză, Sfârlea, M. Popa, Birtalan şi P. Achim.