Evoluând pe un teren moale, denivelat, dar şi de dimensiuni minime regulamentare, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, jocul pe care l-a disputat sâmbătă la Pâncota, în judeţul Arad, în compania echipei locale, Şoimii, în cadrul etapei a III-a a Seriei a II-a din Liga a II-a.

Prima repriză a consemnat faze antrenante chiar din primele momente. În minutul 36, gazdele au reuşit să deschidă scorul, după ce Huţanu a pătruns pe partea stângă, i-a pasat lui Polgar în careu, care, după ce a preluat cu dreptul, a tras de la 10 metri cu stângul pe lângă Fildan. Până la finalul primei reprize, FC Bihor a mai avut o ocazie, în minutul 42, după o centrare a lui Letan, de pe stânga, Zs. Lukacs a reluat cu capul din 10 metri, pe lângă poartă.

Văzându-se condusă la pauză, FC Bihor a revenit mult mai hotărâtă în teren în repriza a doua, pe care a început-o în trombă, chiar în minutul 46 reuşind să şi înscrie golul egalizator, după o lovitură de colţ de pe partea stângă. A executat Sorian la prima bară, de unde din 5 metri, cu spatele la poartă, Cr. Cigan cu exteriorul piciorului drept a reluat surprinzându-l pe portarul Paşcalău, care a fost nevoit să-şi scoată mingea din poartă.

După primirea golului egalizator, gazdele au încercat să revină în atac. Orădenii nu şi-au creat ocazii clare de gol, iar fotbaliştii de la Pâncota au încercat să fie periculoşi pe final, dar lovitura liberă a lui Polgar, din minutul 85, a fost reţinută de portarul orădean Fildan.

Cele două formaţii au încheiat la egalitate cu scorul de 1-1, rezultat echitabil după aspectul jocului şi care a mulţumit până la urmă ambele echipe. Orădenii au cucerit astfel primul punct din noua ediţie de campionat şi au urcat în clasament de pe locul 11 pe 10.

"Ştiam că ne aşteaptă un joc foarte greu, cu o echipă care munceşte mult, o echipă de luptă, care pune accent pe gabaritul pe care-l au în faţă. Pentru noi contează foarte mult acest punct, pentru că veneam după o înfrângere acasă şi am dorit să recuperăm din punctele pierdute. Am avut şi noroc pe finalul jocului. (...) Ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu, aşa cum sunt toate pentru noi, cu Mioveni", a declarat, după partidă, antrenorul formaţiei FC Bihor, Alexandru Pelici.

De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Dan Cuedan a remarcat că ambele echipe au venit după jocurile dificile de marţi din Cupa României, care le-au adus însă calificarea în şaisprezecimile de finală, dar "a fost un dezavantaj pentru orădeni, care au jucat mai mult, 120 de minute".

Unul dintre cei mai buni jucători din teren, Alexandru Sorian, de la oaspeţi, a recunoscut că "în prima repriză a fost mai dificil, am primit acel gol, dar la pauză ne-am adunat toţi şi am zis să facem ceva să nu pierdem".

"A fost un meci greu, care pe care, terenul foarte incomod pentru ambele echipe, un meci de luptă. Ne bucurăm că am scos un punct, era bine dacă le cuceream pe toate trei", a declarat şi cel care a marcat golul egalizator pentru orădeni, Cristian Cigan.


Şoimii Pâncota - FC Bihor 1-1(1-0)

Au marcat: Polgar (min. 37) / Cr. Cigan (min. 46)

Şoimii Pâncota: Paşcalău (cpt.) - Pantea, Lengyel, Cruşoveanu, Siminic - Maghici (min. 68 Monac), Polgar, Cuedan (min. 87 A. Simion), Huţanu - Sălăjan (min. 61 A. Mihai) şi Fl. Băd.

Antrenor: Dan Cuedan

FC Bihor: Fildan - Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Pascariu, A. Achim - Străuţ, Haş - Speroni (min. 65 R. Lukacs), Sorian, Zs. Lukacs (min. 73 M. Vlad) - Cr. Cigan (min. 83 Mihuţ). Antrenor: Alexandru Pelici

Au arbitrat: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) - Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Marius Bălan (Dej).

În celelalte partide ale etapei a III-a, CSM Rm. Vâlcea a învins cu 1-0 pe ACS Poli Timişoara, CS Mioveni şi Metalul Reşiţa au remizat cu scor alb, 0-0, Fortuna Poiana Câmpina a învins cu 2-0 Olimpia Satu Mare, iar FC Caransebeş şi Unirea Tărlungeni au remizat cu 0-0.

În clasament, lider este Metalul Reşiţa, cu 7 puncte, urmat de ACS Poli şi AFC Fotuna Poiana Câmpina, cu câte 6 puncte. La subsol, FC Olt şi FC Bihor au câte un punct, iar Olimpia Satu Mare, de pe ultimul loc, niciunul.

În etapa viitoare, sâmbătă, 20 septembrie, FC Bihor va evolua pe teren propriu cu argeşenii de la CS Mioveni. Până atunci însă, "roş-albaştrii" îşi vor afla marţi adversarul din şaisprezecimile de finală ale Cupei României.