Echipa orădeană de fotbal FC Bihor a încheiat la egalitate jocul pe care l-a disputat duminică, în ultima partidă a etapei a VII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a, la Târgovişte în compania formaţiei locale Chindia.

Meciul a început într-o notă de echilibru, prima ocazie aparţinând gazdelor, în minutul 4, când incursiunea frumoasă a lui Cherchez a fost finalizată cu un şut slab de la 16 metri. În replică, în minutul 6, Sfârlea a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, dar centrarea sa a fost prea puternică şi mingea a ieşit în afara terenului.

În minutul 17, gazdele au revenit în atac şi a avut loc o deschidere în adâncime foarte bună a lui Rădoi pentru Băluţă, dar şutul mijlocaşului Chindiei a trecut prin faţa porţii lui Pogacsics. Câteva minute tot gazdele s-au menţinut în atac şi în minutul 20, Florean l-a deposedat pe Verdeş într-un moment critic pentru defensiva orădeană.

Opt minute mai târziu însă acelaşi Florean a centrat pe colţul scurt şi portarul târgoviştenilor, Perianu, a reţinut.

FC Bihor a păstrat ofensiva şi, în minutul 32, Malinic a arătat că posedă calităţi tehnice deosebite şi, după o pasă destul de lungă cu calcâiul, a declanşat o acţiune de atac promiţătoare pentru bihoreni, încheiată însă fără rezultat pe tabela de marcaj. Două minute mai târziu s-a consemnat, la cealaltă poară, o gafă mare în defensiva oaspeţilor, dar Verdeş a fost surprins şi mingea l-a lovit în piept la 8 metri de poarta lui Pogacsics. După un minut de prelungire, primul mitan s-a încheiat la egalitate, cu scor alb, 0-0.

După pauză, din păcate, la 7 minute de la reluare gazdele au reulşit deschiderea scorului. Băluţă a scăpat singur spre poartă şi a înscris, însă mijlocaşul Chindiei a plecat dintr-o poziţie suspectă de offside.

Şi după marcarea golului, dâmboviţenii s-au menţinut în atac iar în minutul 60, Verdeş singur cu Pogacsics, a şutat defectuos şi portarul bihorenilor a reuşit să reţină. Două minute mai târziu a venit şi replica "roş-albaştrilor", dar Mărkuş a fost contrat în momentul şutului de Morariu şi s-a resimţit.

În continuare, jocul a alternat cu ocazii de ambele părţi, astfel, în minutul 65, Anton a şutat frumos la colţul lung, iar Pogacsics a deviat în corner. În minutul 69 însă Sorian a executat o lovitură de la 20 de metri, trimiţând peste poartă.

Pe final, orădenii s-au grăbit, au presat mai mult, iar în minutul 74 au devenit şi în superioritate numerică după ce Băluţă de la gazde a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Ultimele minute au aparţinut în mare măsură bihorenilor. În minutul 80, Mărkuş a trimis cu capul puţin pe lângă poartă, dar patru minute mai târziu, Florean a şutat de la 23 de metri puţin pe lângă poartă.

Presiunea a crescut la poarta târgoviştenilor pe moment ce s-a apropiat ultimul fluier al arbitrului gălăţean Adrian Viorel Cojocaru. Astfel că în minutul 88, a avut loc o cursă formidabilă a lui Fl. Pop, finalizată cu un şut scos în corner de Perianu. Lovitura de colţ ce a urmat a adus şi golul egalizator: Mărkuş a fost găsit din corner, la colţul scurt între trei târgovişteni, şi a înscris cu o lovitură de cap.

După egalare, echipa gazdă a revenit în atac şi în minutul 90 Rădoi a trimis din unghi în bara laterală. Ultima ocazie a aparţinut însă tot orădenilor. În minutul 90+4, Florean l-a găsit singur pe Fl. Pop, dar atacantul a şutat în Perianu. Astfel, s-a încheiat la egalitate un joc pe care FC Bihor la abordat în primul rând cu gândul să nu-l piardă. Acest deziderat i-a reuşit însă, din păcate, a fost cucerit un singur punct şi nu toate cele trei puse în joc.

"Am reuşit să reintrăm în meci şi să egalăm cu ambiţie şi cu dorinţă. Am făcut-o cu sufletul. Acest fapt, că am pus suflet în ce am făcut, este un drum de urmat", a declarat la final tehnicianul Leonardo Gabbanini.


În partida de la Târgovişte, antrenorii Leonardo Gabbanini şi Stelian Farcău au utilizat formula: Pogacsics - Florean, Muscă (cpt), Diarra, Oltean - Selagea, Danci (min. 61 Sorian), Coroian, Sfârlea (min. 69 Fl. Pop) - Malinic (min. 46 R. Lupu), Mărkuş.

În clasament, după această etapă, FC Bihor ocupă locul 12, cu 8 puncte, la egalitate cu Luceafărul Oradea, de pe poziţia a 11-a, dar care are golaveraj ceva mai bun. Pe primele locuri se află FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, cu câte 15 puncte.

În etapa viitoare, FC Bihor va primi pe teren propriu replica celor de la Mureşul Deva, în timp ce Luceafărul Oradea va juca la Piatra Olt, cu FC Olt.