Clubul de fotbal fanion al judeţului, FC Bihor Oradea, continuă să îşi dezvolte proiectul privind realizarea unei academii de fotbal. După ce şi-a adus psiholog, acum a încheiat un protocol de colaborare şi cu un club sportiv complementar, un club de judo, luând modelul marilor academii din Europa.

Pentru a crea cadrul unei pregătiri cât mai bune şi pentru a îndeplini încă un element în realizarea Academiei de fotbal, clubul FC Bihor şi Judo Club Liberty Oradea au semnat miercuri un protocol de colaborare, în urma căruia grupele de copii şi juniori de la clubul orădean de fotbal vor susţine o dată pe lună antrenamente la clubul Liberty, cu antrenorii de judo.

Cel care a condus prima şedinţă de pregătire cu acest specific pentru tinerii fotbalişti orădeni a fost însuşi Florin Lascău, singurul ne-japonez ajuns să fie recompensat cu cea mai înaltă distincţie din judoul mondial.

Strategie pentru academie 

"Noi avem o strategie pentru a deveni Academie la copii şi juniori, iar în pregătire, pe lângă partea fotbalistică, sunt importante şi alte elemente. Astfel, vorbim de un antrenor de atletism, vorbim de un psiholog şi azi vorbim de un sport complementar, judo, un sport care se regăseşte în pregătiri la toate cluburile mari. Avem exemple de cluburi ca Ajax Amsterdam sau FC Barcelona. Concret, în urma acestui parteneriat, fiecare grupă de copii şi juniori de la clubul nostru va avea o dată pe lună un antrenament de judo. Ei se vor pregăti aici la unul dintre cele mai mari cluburi de judo din ţară, cu Florin Lascău, el fiind şi campion mondial. El şi echipa lui se vor ocupa de pregătirea sportivilor noştri", a declarat George Tătar, preşedintele clubului FC Bihor, după semnarea protocolului de colaborare.

Fc Bihor Judo

Protocolul între cele două cluburi a fost semnat de cei doi preşedinţi (foto), Loredana Lascău de la JC Liberty şi George Tătar de la FC Bihor. El a fost parafat la clubul Liberty, acolo unde Florin Lascău a condus şi primul antrenament cu tinerii fotbalişti de la FC Bihor.

Cei care au luat parte la prima şedinţă de pregătire cu elemente de judo au fost juniorii de U19 (antrenor Claudiu Mutu) şi cei de la U17 (antrenor Adrian Sorin Todea).

"Un mare plus pentru sportul bihorean"

"Din punct de vedere sportiv, este un mare plus pentru sportul orădean şi bihorean. A îmbina cele două sporturi, a lua dintr-un sport abilităţi şi a le transfera în celălalt, înseamnă că putem să pregătim mult mai bine sportivii. Putem să-i protejăm. Vorbim aici, în primul rând, de accidentări care pot să apară în situaţii de stres, în care sportivii trebuie să fie pregătiţi să le înfrunte. A aduce abilităţi din judo în cadrul fotbalului înseamnă mai puţine accidentări, înseamnă mai multă încredere de sine, înseamnă mai multă disciplină. Programul pe care cei doi preşedinţi vor să îl pună pe picioare îl pornim acum, apoi o să vedem după câteva luni de zile unde suntem. Sunt opt categorii de vârstă, vom adapta antrenamentele pe acele categorii de vârstă, astfel încât, în decurs de 3-4 ani, când cineva a trecut prin Academia FC Bihor să putem să spunem că acel sportiv este educat din punct de vedere sportiv pentru fotbal, dar - având în vedere că judo are un cod moral foarte bine stabilit - să fie educat şi pentru societate", a declarat şi antrenorul Florin Lascău.

De menţionat că Lascău este primul ne-japonez "înnobilat" ca Shidoin de centrul Kodokan din Tokyo. În judo aceasta este cea mai mare distincţie, iar titlul Shidoin atestă nu doar calităţi tehnice şi morale de excepţie, ci şi promovarea sportului ca filozofie de viaţă.

La 11 ani el a câştigat primul trofeu la judo, la 16 ani a fost triplu campion naţional, la 22 de ani a ajuns campion mondial, iar la 54 de ani a primit cea mai înaltă distincţie din judo, titlul de Shidoin de la centrul Kodokan din Tokyo.

În prezent el este directorul de arbitraj al Federaţiei Internaţionale de Judo şi profesor al Academiei Mondiale de Judo.

Fc Bihor Judo

Model de la academiile din străinătate

La evenimentul care a oficializat colaborarea dintre cele două cluburi, FC Bihor Oradea şi Judo Club Liberty Oradea, pe lângă conducerea şi corpul de antrenori de la clubul gazdă JC Liberty, au mai participat din partea FC Bihor: Stelian Farcău, şeful Centrului de Copii şi Juniori, fostul arbitru Laurenţiu Danşa, membru în AGA şi psihologul Claudiu Damian.

"Urmăm exemplul academiilor din străinătate care au ales ca sport complementar judoul, pentru că fotbalul este atletism şi judo cu mingea într-o scurtă definiţie şi suntem bucuroşi că domnul Florin Lascău împreună cu clubul Liberty a răspuns solicitării noastre. Este un proiect care se vrea ca, pe măsură ce timpul trece, să devină unul la nivel de judeţ, astfel încât şi celelalte cluburi partenere cu FC Bihor să adopte acest model", a precizat şi Stelian Farcău, coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori de la FC Bihor.

Fc Bihor Judo

Antrenamentele tinerilor fotbalişti de la FC Bihor cu specific de judo se vor desfăşura în fiecare miercuri la sala JC Liberty din b-dul Ştefan cel Mare.

Dacă în această săptămână au participat componenţii grupelor de la U19 şi U17, săptămâna viitoare vor participa grupele de la U15 şi U14, peste două săptămâni vor ajunge la sală cele de la U13 şi U12, iar peste trei săptămâni echipele de la U11 şi U10, după care ciclul se va relua cu echipele de juniori mari.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!