FC Bihor a jucat cu CFR Timişoara, însă meciul disputat pe arena "Iuliu Bodola" din Oradea a avut un caracter amical, echipa bănăţeană fiind exclusă din campionat încă după primele etape din tur, când clubul de lângă Gara Mare a Timişoarei a acuzat grave probleme financiare.

În jocul disputat sâmbătă, CFR Timişoara, o echipă cu o medie de vârstă sub 20 de ani, a oferit o replică puternică, argumentată prin jocul prestat. Orădenii au fost cei aflaţi mereu la timonă, însă golul s-a lăsat aşteptat până în minutul 43, când, dintr-un carambol, mingea a sărit la Sorian, acesta a trimis în adâncime, la limita ofsaidului pentru Elek, care l-a învins pe portarul Toma cu o "scăriţă".

La 10 minute după reluare, Bogdan Iambor, introdus la pauză în echipa orădeană, a şutat sec, de la 12-13 metri, fără speranţe pentru portarul oaspeţilor. FC Bihor s-a impus cu 2-0 după un joc amical cel puţin la nivelul mediu al partidelor din liga secundă.

De altfel în Liga a 2-a s-au jucat sâmbătă partidele etapei cu numărul 30, derbiul disputându-se la Târgu Mureş, unde FCM a trecut de UTA, cu scorul de 3-1.

U Cluj se menţine în cursa pentru promovare după victoria de la Deva, însă marea favorită la un loc în prima ligă rămâne Dacia Mioveni, victorioasă la Lupeni.


Liga 2. Seria 2. Etapa 30

FC Baia Mare - Fortuna Covaci 1-0
Gaz Metan CFR Craiova - FC Silvania 1-2
CS Otopeni - CSM Rm. Vâlcea 4-1
Minerul Lupnei - Dacia Mioveni 0-1
Mureşul Deva - U Cluj 0-2
FCM Tg. Mureş - UTA 3-1
FC Drobeta - Arieşul Turda 0-3 la masa verde
FC Argeş - Jiul Petroşani 3-0 la masa verde
FC Bihor a stat


CLASAMENT

1. Dacia Mioveni 59
2. U Cluj 57
--------------------------------
3. FCM Tg. Mureş 57
4. UTA 54
5. FC Argeş 49
6. CS Otopeni 38
7. FC Silvania 37
8. CFR Craiova 36
9. CSM Rm. Vâlcea 35
10. FC Bihor 35
11. FC Baia Mare 34
12. Minerul Lupeni 32
13. Arieşul Turda 33
-------------------------------
14. Mureşul Deva 28
15. Jiul Petroşani 26 - exclusă
16. Fortuna Covaci 19
17. FC Drobeta 17- retrasă
18. CFR Timişoara 0 - exclusă