Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor şi-a îndeplinit obiectivul din acest sezon cu patru etape înainte de finalul campionatului, după ce sâmbătă, în runda cu numărul 6 din play-out-ul Seriei a II-a a Ligii a II-a, s-a impus clar la Arad, în faţa tinerei echipe a celor de la UTA, cu scorul de 3-0.

La pauză scorul a fost 1-0, iar R. Lukacs a marcat din nou, în minutul 54, vrând să devină golgheterul seriei. Cel de-al treilea gol l-a înscris S. Ianc, în minutul 90.

Partida a fost dominată clar de "roş-albaştri", care încă din minutul 4 au pus în pericol poarta gazdelor, când, după o deviere a lui R. Lukacs, Bic a tras din vole din 12 metri lateral dreapta, dar portarul Horvat a parat de la colţul scurt. Peste numai şase minute, Cigan a primit un balon în careu, i-a driblat scurt pe Bocşa şi Ardelean şi a tras de la 10 metri, dar Horvat a reţinut cu ceva dificultate.

În minutul 17, R. Lukacs a scăpat pe dreapta la limita offside-ului, a pătruns în careu, a tras la colţul scurt, dar din nou Horvat a respins, de această dată de la colţul scurt. Atacurile s-au intensificat apoi şi în minutul 28, Oltean a preluat greşit, R. Lukacs a scăpat spre poartă, însă Ardelean a intervenit în ultimul moment de la 5 metri. Golul a venit totuşi în minutul 30, când acelaşi R. Lukacs a primit o pasă filtrantă, perpendiculară pe poartă, de la M. Popa, a pătruns, l-a driblat şi pe Horvat în dreapta şi a marcat în poarta goală.

Şi după pauză, FC Bihor a condus ostilităţile din teren, iar în minutul 52, pe o contră, a trecut pe lângă 2-0. Sorian i-a pasat de pe dreapta în mijlocul careului, la 8 metri lui R. Lukacs, de unde, atacantul a trimis cu latul, dar Horvat a salvat miraculos.

În minutul 54 s-a dictat penalty pentru FC Bihor. Sorian a tras de la 20 metri în mâna lui Gornic, centralul a lăsat jocul să continue, dar după 10 secunde asistentul a semnalizat infracţiunea. A executat puternic R. Lukacs, în dreapta lui Horvat şi scorul a devenit 0-2. Lukacs a devenit aşadar liderul golgheterilor Seriei a II-a din Liga II.

După marcarea golului doi, orădenii au mai redus "turaţia motoarelor", dar până la final şi-au mai creat câteva ocazii. Scorul partidei, 3-0 pentru FC Bihor, l-a stabilit S. Ianc, în minutul 90, când acesta a scăpat singur pe zonă centrală şi l-a executat cu un şut plasat pe portarul Horvat.

"Vreau să felicit jucătorii pentru că au reuşit să îndeplinească obiectivul cu patru etape de final şi îi felicit pentru tot efortul depus în aceste patru luni. Nu a fost o misiune uşoară, dar meritul le revine pentru că ei sunt artizanii acestui obiectiv îndeplinit. La Arad, astăzi, a fost un joc în care am dominat în cea mai mare parte a meciului. Ne-am creat destule ocazii, pe lângă cele trei goluri", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.

În cealaltă partidă a etapei a VI-a din play-out-ul Seriei a II-a, la Motru Minerul din localitate şi CS Mioveni au remizat cu scorul de 1-1. Olimpia Satu Mare a stat. Astfel, în clasament, FC Bihor s-a desprins la 11 puncte de primul loc retrogradabil şi nu mai are cum, matematic, să fie ajunsă de UTA, în ultimele patru etape. În etapa viitoare, FC Bihor va primi, sâmbătă, 24 mai, pe teren propriu, vizita celor de la Minerul Motru.

Pe de altă parte, echipa a II-a de seniori şi-a îndeplinit obiectivul, acela de a promova în Liga a IV-a.


UTA - FC Bihor 0-3(0-1)

Au marcat: R. Lukacs (min. 30 şi 54 - 11 m) şi S. Ianc (min. 90)
UTA: Horvat - Bocşa, Fl. Ardelean, Gornic, Oltean - D. Dan, Ov. Popescu - Farcaş (min. 77 Al. Lazăr), A. Simion (min. 86 Sandu), Denuţ (min. 54 D. Ardelean) - Trabalka. Antrenor: Florin Voinea
FC Bihor: Smaranda - Letan, Fl. Lazăr, Pascariu, Lupu - Străuţ, M. Popa (min. 74 Haş) - Cr. Cigan (min. 68 S. Ianc) Bic, Sorian - R. Lukacs (min. 81 Mihuţ). Antrenor: Alexandru Pelici
Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) - Monica Rigo (Cluj-Napoca) şi Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)


Clasament play-out Seria a II-a a Ligii a II-a:

1. Olimpia Satu Mare 30 puncte
2. CS Mioveni 28 puncte
3. FC Bihor 26 puncte
4. UTA 15 puncte
5. Minerul Motru 10 puncte
6. FC Univ. Craiova 6 puncte