Echipa orădeană de fotbal FC Bihor s-a calificat miercuri seară în turul V al Cupei României, după ce s-a impus, cu 5-3, în faţa formaţiei Luceafărul Felix pe teren propriu, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola". Scorul a fost obţinut după executarea loviturilor de departajare de la 11 metri.

Meciul a început în nota de dominare a gazdelor, care în prima repriză au controlat jocul, ratând o serie de ocazii, prin Sulea, Tânc şi Mărkuş de două ori. În minutul 22, Andrei Sulea a izbutit să înscrie totuşi, cu o lovitură de cap din interiorul careului, după o centrare venită de pe partea dreaptă de la Florean.

Prima ocazie a celor de la Luceafărul s-a consemnat în minutul 36, prin Blănaru, dar şutul acestuia de la 16 metri a fost reţinut fără probleme de portarul A. Popescu.

După pauză, tot FC Bihor şi-a creat prima ocazie, prin Coroian, care a şutat de la 18 metri, însă goalkeeper-ul S. Ghilea a respins.

În minutul 49 însă fundaşul stânga al gazdelor Răzvan Lupu l-a faultat în careu pe Blănaru, iar Cristian Andor a transformat penalti-ul acordat pentru Luceafărul de arbitrul timişorean Cătălin Botoş.

După primirea golului, FC Bihor a încercat să revină, creându-şi trei ocazii, prin Sulea în minutele 51 şi 53, şi Voiculeţ, în minutul 56. Luceafărul a ripostat însă prin Blănaru şi Lupuţ, în minutele 57 şi 63, însă niciuna dintre aceste ocazii nu au fost fructificate.

În minutul 68, problemele s-au acutizat pentru FC Bihor, după ce căpitanul Sergiu Oltean a văzut al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu. În inferioritate numerică, gazdele nu au mai avut tăria să marcheze până la finalul celor 90 de minute de joc, astfel că la finele timpului regulamentar scorul a fost egal, 1-1.

Au urmat două minute de prelungiri, a câte 15 minute fiecare, care i-au ţinut cu sufletul la gură pe cei peste 3.000 de spectatori prezenţi la joc.

În minutul 105, ultimul al primei reprize de prelungiri, după ce FC Bihor a controlat jocul, oaspeţi au dat lovitura, înscriind prin acelaşi jucător, Cristian Andor, cu un şut frumos la colţul lung din interiorul careului. La 1-2 FC Bihor a ieşit şi mai mult la joc şi în primul minut al reprizei secunde a prelungirilor, Iulian Petrache, urcat în atac, a înscris, cu un şut frumos, pe jos, la colţul lung, din interiorul careului.

După golul de 2-2, echipele nu au mai riscat şi au intrat apoi în loteria penalti-urilor, loviturile de departajare, de la 11 metri, care aveau să desemneze învingătoarea.

Primii care au executat au fost cei de la FC Bihor, prin Sorian, însă acesta nu a putut să-l învingă pe Sergiu Ghilea. A urmat pentru Luceafărul Haş, care a înscris. M. Popa a înscris, apoi, cea de-a doua lovitura pentru gazde, iar Blănaru a ratat, scorul fiind 3-3. Apoi, Coroian a înscris iar Luceafărul a ratat din nou prin Muntean. În seria a IV-a a penalti-urilor, Bic şi Lupuţ au ratat fiecare, iar Voiculeţ a înscris, apoi, ducând scorul la 5-3 pentru FC Bihor şi tranşând calificarea gazdelor, care merg în turul al V -lea al Cupei României.

Pentru FC Bihor au evoluat în acest meci: A. Popescu - Fl. Pop, Oltean (eliminat în minutul 68), Tânc, Lupu (min. 76 M. Popa) - Florean, Coroian, Sorian, Bic - Sulea (min. 69 Petrache) şi Mărkuş (min. 46 Voiculeţ).

Echipa Luceafărul a evoluat în formula: S. Ghilea - Fl. Pop (min. 61 Cornea), Mintaş, D. Muntean, Lăscan (min. 67 Pantea, Lupuţ, Haş, Andor, Cr. Jurca, Gh. Popescu şi Blănaru.

"Ţin să felicit jucători care au intrat astăzi pe teren. Chiar dacă a fost un meci oficial, am apărut în teren cu foarte mulţi jucători tineri. De altfel, una dintre priorităţile noastre este şi creşterea acestor copii. Astăzi au demonstrat cu prisosinţă că putem să avem încredere în ei. E clar că gazdele au avut un plus de experienţă, de maturitate, dar copii noştri, împreună cu seniorii nu au fost cu nimic mai prejos, s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Păcat pentru copii. Câţiva dintre ei plâng în vestiar. Păcat de loteria penalti-urilor", a declarat după joc, antrenorul oaspeţilor, Călin Moldovan.

De partea cealaltă, tehnicianul echipei FC Bihor a spus: "A fost un meci disputat. Ambele echipe şi-au dorit foarte mult. A fost o combativitate bună. În prima repriză am avut multe ocazii, pe care nu le-am fructificat şi am ajuns până în prelungiri, lucru pe care nu ni-l doream în perspectiva meciului de duminică din campionat, din deplasare de la Mioveni. A fost primul joc oficial, au fost unele greşeli, pe care sper să le eliminăm şi să fructificăm mai mult ocaziile, pentru că ni le creăm".

Faza a V-a a Cupei României-Timişoreana, la care vor participa cele 28 de echipe calificate din faza a IV-a, este programată să aibă loc marţi şi miercuri, 11 şi 12 septembrie, de la ora 16.30.


Rezultatele turului IV din Cupa României Timişoreana:

Unirea Slobozia (Ialomiţa) - SĂGEATA NĂVODARI (Constanţa) 1-3
FC BIHOR ORADEA (Bihor) - Luceafărul Oradea (Bihor) 3-1 la penalty-uri, 5-3 la general
Callatis Mangalia (Constanţa) - FARUL CONSTANŢA (Constanţa) 0-3 (la masa verde)
FCM Dorohoi (Botoşani) - FC BOTOŞANI (Botoşani) 3-4
Foresta Mălini (Suceava) - RAPID CFR SUCEAVA (Suceava) 0-2
FC ZAGON (Covasna) - FCM Bacău (Bacău) 5-1

SPORT CLUB BACĂU (Bacău) - Dunărea Galaţi (Galaţi) 2-1
Unirea Casimcea (Tulcea) - DELTA TULCEA (Tulcea) 1-3
FCM ALEXANDRIA (Teleorman) - FC Olt (Olt) 3-0 (la masa verde)
Viitorul Axintele (Ialomiţa) - CF BRĂILA (Brăila) 0-2
CS AFUMAŢI (Ilfov) - CS Otopeni (Ilfov) 2-0
ACS BERCENI (Ilfov) - CS Buftea (Ilfov) 31-0

FC Metaloglobus Bucureşti - DINAMO BUCUREŞTI II 2-4 la penalty-uri (0-0 în 120 minute)
Concordia Chiajna II (Ilfov) - SPORTUL STUDENŢESC (Bucureşti) 0-3
CS BALOTEŞTI (Ilfov) - FC Astra 2 3-0 (la masa verde)
CONPET PLOIEŞTI (Prahova) - Chindia Târgovişte (Dâmboviţa) 2-1
FC CARACAL (Olt) - Alro Slatina (Olt) 2-1

PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU 2 (Gorj) - CSM Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) 8-0
Minerul Jilţ Mătăsari (Gorj) - DAMILA MĂCIUCA (Vâlcea) 5-6 la penalty-uri (2-2 în 90 de minute)
VOINŢA LUPAC (Caraş Severin) - FC Timişoara (Timiş) 3-0 (la masa verde)
ŞOIMII PÂNCOTA (Arad) - ACS Recaş (Timiş) 3-2 în prelungiri (2-2 în 90 de minute)
Naţional Sebiş (Arad) - FC UTA (Arad) 6-7 la penalty-uri (0-0 în 120 minute)
FC OLIMPIA SATU MARE (Satu Mare) - FC Maramureş Univ. Baia Mare (Maramureş) 1-0

Arena Alba Iulia (Alba) - VOINŢA SIBIU (Sibiu) 1-2
FC SESO CÂMPIA TURZII (Cluj) - FC Unirea 2006 SA (Alba) 4-0
FC CISNĂDIE (Sibiu) - Corona Braşov (Braşov) 3-0
Unirea Dej (Cluj) - AFC MUNICIPAL TÂRGU MUREŞ (Mureş) 0-1
FC Argeş Piteşti (Argeş) - CS MIOVENI (Argeş) 0-6

Galerie FOTO, pe site-ul oficial al clubului, www.fcbihor.ro