UTA început în forţă amicalul cu rivala de-o viaţă, FC Bihor. Arădenii au reuşit să înscrie prin Pecaorv, după o ezitare a defensivei orădene. Orădenii au ripostat imediat, iar Markus a urmărit o lansare în adâncime, a dejucat pasul la ofsaid al gazdelor şi singur cu Lisvit a trimis pe lângă acesta, în plasă, restabilind egalitatea.

A urmat un moment de întrerupere a jocului, generat de o "bătălie generală". Chindriş l-a lovit brutal pe Deaconescu, orădeanul s-a ridicat şi a ripostat, fiind rândul lui Chindriş să ajungă la pământ. Colegii celor doi le-au sărit în ajutor. Timp de trei minute cele două echipe au schimbat poliţe, dar până la urmă spiritele s-au calmat.

Imediat după pauză, FC Bihor a preluat conducerea, când insistentul Bârză a apărut în spatele fundaşilor arădeni, a profitat de plasamentul greşit şi de eroarea lui Pocuca şi l-a învins pe portarul arădean în situaţie de unu la unu cu acesta.

A fost rândul celor de la UTA să-şi ia revanşa şi să egaleze prin Dragalina, însă FC Bihor a marcat golul victoriei prin Copil, cu un sfert de oră înainte de final după o reluare cu capul.


UTA - FC Bihor 2-3 (1-1)
Au marcat: Pecarov, Dragalina/Markus, Bârză, Copil

UTA: Lisvit - Ghiţă, Pascariu, Pocuca, Neagu - Nădăban, Chindriş. Dragalina, Roman - Pecarov, Ţucudean. Au mai jucat: Smaranda, Purece, Gâlcă, Voiculeţ, Dancia, Mutulescu, Capătă, Bumbac şi Ignea.

FC Bihor: Bartos - Toc, Muscă, Olteanu, Ianchuk - Chiş, Deaconescu, Sorean - Bârză, Markus, Florean. Au mai jucat: Lupu, Danci, Fl.Pop, Petrache, Sulea, Andronic, Ţoca, M. Popa, Copil. Antrenori: Gheorghe Ghiţ şi Marius Marinău.