În ultimul joc disputat pe teren propriu în actuala ediţie de campionat, FC Bihor a fost întrecută, vineri, de ALRO Slatina cu scorul de 2-1, după două reprize diametral opuse. În prima parte orădenii au fost "vioara întâi", înscriind prin Sorian, însă în partea a doua au fost surprinşi de două goluri înscrise rapid de oaspeţi şi nu au reuşit să mai revină. 

Având în faţă o echipă din partea superioară a clasamentului, ALRO Slatina, situată pe locul IV, FC Bihor a abordat bine prima repriză, pe care tactic a controlat-o şi în care chiar a reuşit să înscrie. Mai întâi, în minutul 5, Florean a centrat din dreapta, dar portarul Savu a reuşit să reţină din faţa lui Hadăr.

După mai multe tatonări, gazdele au deschis scorul în minutul 32, când Sorian a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea a fost deviată de Săceanu, aflat în zid, şi a intrat în plasă, orădenii înscriind pentru 1-0, după ce portarul Savu plecase pe colţul opus.

La pauză s-a intrat cu acest rezultat favorabil pentru gazde şi nimic nu prevestea ce avea să urmeze în mitanul secund. Cei aproximativ 400 de spectatori erau convinşi de victoria FC Bihor.

N-a fost să fie însă, fiindcă în partea a doua, orădenii au fost de nerecunoscut. Oaspeţii au început mai bine şi în minutul 48 au şi marcat, prin Creţu, care a punctat cu un şut de la 35 de metri direct sub transversală.

În minutul 55, mingea l-a lovit pe Diarra în mână, iar ALRO a avut lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta. A executat Precup, care a mişcat mingea cu călcâiul pentru Stancu, acesta a tras puternic la colţul lung şi a reuşit să înscrie.

Astfel, partida s-a încheiat cu victoria la limită a oaspeţilor, care şi-au adjudecat încă trei puncte, ajungând la cota 49, în timp ce FC Bihor a rămas cu zestrea de 43 de puncte. "A fost un meci bun. Sincer, mă aşteptam la mai mult de la FC Bihor, pentru că am văzut-o în nenumărate rânduri în deplasare, o echipă tânără. Mie îmi place această echipă, dar şi noi am făcut un meci bun, de multe ori am dominat jocul. Poate şi nouă ne-a lipsit mai multă încredere pentru a ne detaşa", a declarat, la final, antrenorul secund al slătinenilor, Adrian Popescu.

De partea cealaltă, uşor dezamăgit, tehnicianul Gheorghe Ghiţ a spus: "Îmi pare rău că nu am reuşit, decât pe alocuri, să repetăm evoluţiile bune din jocurile trecute. A fost un joc decis de două execuţii foarte bune. În prima repriză am reuşit lucruri bune, am şi înscris, în partea a doua am primit gol foarte repede, după care nu am mai reuşit să jucăm la fel".


FC Bihor: A. Popescu - Zanardini, Sg. Oltean (cpt.), I. Petrache, Diarra (min. 84 Sfârlea) - A. Coroian (min. 75 M. Popa), Selagea, Bic, Sorian - Florean, Hadăr (min. 65 Birtalan). Antrenor: Gheorghe Ghiţ

ALRO: G. Savu - Pasăre, Vigariu, Muscă, Velcovici - Precup, Ct. Crăciun (min. 88 Quist), Săceanu, I. Stancu (cpt.) - D. Ene (min. 46 Anghelina), A. Creţu (min. 77 Murgan). Antrenor: Gheorghe Biţă.