La capătul unui joc şters, fără prea multe ocazii, FC Bihor a cedat sâmbătă, pe teren propriu, meciul pe care la disputat în compania celor de la CS Mioveni, în cadrul etapei a IV-a din Seria a II-a a Ligii a II-a.

Prima ocazie, primul gol

Oaspeţii au reuşit să se impună cu scorul de 1-0, după ce au marcat la prima ocazie a jocului, în minutul 4, când R. Ayza i-a trimis în careu, pe partea stângă, lui Nilă, acesta a centrat perfect, iar din 6 metri, A. Popa a reluat cu capul în dreapta portarului Fildan.

După primirea golului, orădenii au alergat după egalare, însă acţiunile lor nu s-au finalizat cu ocazii clare. Astfel, în minutul 11, Sorian a trimis un şut de la distanţă, reţinut de portar, iar un minut mai târziu, Zs. Lukacs a executat o lovitură liberă de pe dreapta, dar din faţa porţii au respins fundaşii oaspeţilor. În replică, pe un contraatac tăios, în minutul 35, Ed. Stoica a centrat periculos în faţa porţi, în careul mic, dar I. Rada nu a reuşit să reia spre poartă.

Până la pauză FC Bihor a mai avut un şut centrare a lui Cr. Cigan, de pe partea dreaptă, în minutul 40, deviat, dar portarul Oct. Popescu a fost la post.

Fără succes

În repriza a doua, orădenii au început mai bine, au combinat şi atacat mai mult, dar tot fără clarviziune, doar şuturile de la distanţă fiind cele mai clare ocazii. Astfel, în minutul 55, după o incursiune pe dreapta, Sorian a trimis un şut bun, cu efect, de la 18, puţin pe lângă vinclul din stânga porţii oaspeţilor, iar în minutul 56, tot el a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, periculos în faţa porţi, dar goalkeeper-ul argeşenilor a fost faultat.

După un şut de la distanţă, în minutul 58 a lui Străuţ, pe lângă poartă, în replică, în minutul 63, V. Mazilu, pătruns în careu pe partea dreaptă a trimis un şut-centrare peste transversală.

În minutul 70, la un contact cu Gălan, A. Achim s-a accidentat serios la umăr şi a trebuit înlocuit două minute mai târziu, iar în minutul 71, oaspeţii au rămas în zece jucători, după ce, pentru injurii, G. Negoiţă a primit direct cartonaşul roşu din partea arbitrului reşiţean Dorin Voina.

Deşi a avut superioritate numerică în ultimele 20 de minute, FC Bihor tot nu a reuşit să fie periculoasă, în pofida posesiei şi a dominării teritoriale, iar singurele ocazii mai notabile s-au petrecut chiar pe final, în minutul 89, când, după o centrare de pe partea dreaptă, Străuţ a reluat cu capul peste poartă, iar în minutul 90+3, după o lovitură liberă executată de portarul Fildan, din 7 metri, acelaşi Străuţ a reluat spre poartă, dar goalkeeper-ul oaspeţilor a reuşit să reţină.

Reacţiile antrenorilor

"A fost un joc tranşat în minutul 4. Din păcate, am primit gol din nou pe faza noastră. Aveam mingea la picior, la faza noastră de construcţie, o recuperare şi o lipsă de marcaj în careu, după care tot meciul am alergat după egalare şi în acelaşi timp trebuia să fim atenţi să nu ne surprindă pe atac rapid şi contraatac", a declarat, după partidă antrenorul orădenilor, Alexandru Pelici.

"Sunt foarte mulţumit de rezultat pentru că în meciurile anterioare din acest sezon, am avut ocazii clare în fiecare partidă şi nu am reuşit să marcăm. Iată că de data aceasta am făcut un joc mai pragmatic, am avut şi puţin noroc că am reuşit să înscriem în primele minute, după care ne-am apărat exact, am avut două sau trei contraatacuri periculoase în repriza secundă, dar per total sunt mulţumit, am obţinut ceea ce ne-am dorit", a declarat, la rândul său, antrenorul formaţiei din Mioveni, Claudiu Niculescu.

În celelalte partide ale etapei a IV-a din Seria a II-a a Ligii a II-a, vineri, ACS Poli Timişoara a învins cu 2-1 echipa FC Caransebeş, iar sâmbătă, Metalul Reşiţa a dispus de CSM Rm. Vâlcea cu 2-0, Olimpia Satu Mare a întrecut Şoimii Pâncota cu 3-1, iar FC Olt şi AFC Fortuna Poiana Câmpina au remizat cu scorul de 1-1.

Până la următorul joc din campionat, de la sfârşitul săptămânii viitoare, FC Bihor va evolua joi, de la ora 16, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, în şaisprezecimile Cupei României.


FC Bihor - CS Mioveni 0-1(0-1)
A marcat: Al. Popa (min. 4)
FC Bihor: Fildan - Letan, Pascariu, Fl. Lazăr - ctp., A. Achim (min. 72 Lupu) - Haş, Străuţ - Zs. Lukacs (min. 64 M. Vlad), Speroni, Sorian - Cr. Cigan (min. 44 R. Lukacas). Antrenor Alexandru Pelici
CS Mioveni: Oct. Popescu - Negoiţă (min. 71 eliminat), Tolmbaye, I. Rada, Ed. Stoica - Mârzeanu - Al. Popa (min. 57 V. Mazilu), Biceanu (min. 73 B. Stoica), Gălan, Ayza - Nilă (min. 76 M. Vintilă). Antrenor: Claudiu Niculescu
Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) - Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) şi Adrian Marginean (Aiud).