FC Bihor şi-a încheiat evoluţia de pe teren propriu din actuala ediţie de campionat cu o înfrângere, suferită joi seară pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", în faţa arădenilor de la UTA.

Meciul, care a contat pentru etapa a XXIX-a a Seriei a II-a din Liga a II-a, s-a desfăşurat pe o ploaie densă, care a început cu o oră înainte de startul partidei şi a durat până la sfârşitul meciului. Astfel, partida s-a desfăşurat în condiţii speciale, pe un teren moale, încărcat cu apă, ceea ce a pus în dificultate execuţiile tehnico-tactice şi jocul în sine al celor două combatante.

Partida s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea arădenilor, după ce la pauză orădenii conduceau cu 2-1.

Meciul a consemnat dese răsturnări de scor, după ce oaspeţii au marcat primii, FC Bihor a întors situaţia şi până la pauză a marcat de două ori. În repriza secundă, pe fondul unor greşeli în defensiva gazdelor, oaspeţii au reuşit să marcheze de două ori în interval de 3 minute şi să încline balanţa în favoarea lor, scor 3-2.

În minutul 11, Ţoca l-a agăţat în careu pe Bârză. Alin Gligor a executat penalty-ul, în stânga lui Popescu, şi a deschis scorul. În minutul 26, Mărkuş a primit un balon în adâncime şi a tras din prima, de la 23 de metri, uşor lateral dreapta la colţul lung, restabilind egalitatea. Portarul Amadio era ieşit la această fază la 12 metri de propriile buturi.

Peste numai 5 minute, în minutul 31, FC Bihor a preluat conducerea. Vasilache l-a deschis pe Mărkuş, acesta a centrat nestingherit de pe stânga, Siminic a luftat în faţa lui Bud, care a tras lângă bară, la colţul lung al porţii lui Amadio.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că FC Bihor conducea la jumătatea confruntării cu scorul de 2-1 şi părea că are situaţia sub control.

În repriza a doua orădenii au fost depăşiţi de două ori însă şi UTA a revenit în avantaj pe tabelă într-un interval de doar 3 minute. În minutul 62, Siminic a centrat de pe dreapta, iar C. Ene a marcat cu capul din faţa lui Popescu, ieşit greşit la intercepţie. Apoi, în minutul 65, Neagu a scăpat pe stânga, a centrat în faţa porţii, unde Bîrză a fost împins din spate de Fl. Pop. Al doilea penalty obţinut de arădeni a fost transformat cu precizie de Silvăşan şi scorul a devenit 2-3, rezultat consemnat şi la finalul partidei.

În pauza meciului, Liga Suporterilor echipei FC Bihor şi firma Patrik au premiat echipa de copii născuţi în anul 2002, juniori E, devenită vicecampioană naţională în această lună.


"Pentru mine ca antrenor e dureros ce s-a întâmplat cu această echipă în acest final de campionat. Nu o să dau în jucători, pentru că nu obişnuiesc să fac asta. Nici acum n-am mers în cabină să le spun ceva, o să vorbesc cu ei mâine, dar trebuie să înţeleagă şi ei că în momentul când iei gol numai din penalty şi din faze laterale şi din cornere, ceva e în neregulă. Culmea că acesta este capitolul la care am lucrat cel mai mult", a declarat la finalul jocului antrenorul gazdelor, Marian Pană.

"Eu cred că este o victorie meritată a noastră astăzi. Am jucat mult mai bine, am controlat jocul, am dominat din punct de vedere tactic partida şi cred că, deşi am luat două goluri în primele minute, am luat două goluri pe nişte greşeli foarte mari şi pe unele execuţii foarte bune ale celor doi jucători de la Bihor", a declarat, la rândul său, tehnicianul arădenilor, Adrian Falub.


FC Bihor - UTA 2-3 (2-1)

Au marcat: Mărkuş (min. 26) şi Cr. Bud (min. 31) / Gligor (min. 11 din penalty), C. Ene (min. 62) şi Silvăşan (min. 65 din penalty)

FC Bihor: A. Popescu - Coroian, Fl. Lazăr (cpt.), Ţoca (min. 46 Tînc), Fl. Pop - Florean, M. Popa, Vasilache (min. 83 Sorian), Bic (min. 61 Tîrnăcop) - Bud, Mărkuş. Antrenor: Marian Pană

UTA: Amadio - D. Matei, Supic, C. Ene - Oară, Gligor (min. 18 Neagu), Mărginean (cpt.), Siminic - Monac (min. 51 Capătă), Silvăşan, Voiculeţ (min. 9 Bîrză). Antrenor: Adrian Falub

Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) - Radu Despa şi Cristian Nicolae Lucaci (ambii din Baia Mare).

În celelalte partide ale etapei de joi, ACS Poli a remizat la Baia Mare, Alro Slatina a învins "mânjii" lui FC Argeş, iar Damila a cedat la Rm. Vâlcea.


Etapa a XXIX-a a Seriei a II-a din Liga a II-a:

Joi:

FC Bihor Oradea - FC UTA Arad 2-3
FC Maramureş Universitar Baia Mare - ACS Poli Timişoara 1-1
FC Argeş Piteşti - Alro Slatina 0-6
CSM Râmnicu Vâlcea - Damila Măciuca 1-0

Vineri, ora 18:

FCM Târgu Mureş - Corona Braşov
Luceafărul Felix şi CS Mioveni stau.


Clasament:

1 Corona Braşov 23 13 6 4 37-20 45
2 ACS Poli Timişoara 23 12 8 3 38-18 44
3 Damila Măciuca 23 12 5 6 32-21 41
4 FC UTA Arad 24 11 7 6 29-17 40
5 FC Bihor Oradea 23 8 8 7 34-30 32
6 FCM Târgu Mureş 22 9 5 8 28-25 32
7 FC Argeş Piteşti 23 9 4 10 33-34 31
8 CSM Râmnicu Vâlcea 23 9 4 10 25-27 31
9 CS Mioveni 23 6 11 6 26-23 29
10 Luceafărul Oradea 23 6 8 9 24-30 26
11 FC Maramureş Universitar Baia Mare 23 5 8 10 21-35 23
12 CS ALRO Slatina 23 4 10 9 27-28 22
13 Unirea Alba Iulia 24 3 2 19 12-58 11
14 Voinţa Sibiu 0 0 0 0 0-0 0