FC Bihor a pierdut la Mioveni cu 2-3, deşi orădenii au deschis scorul prin Chiş, în minutul 7, cu un şut pe colţul scurt. Gazdele au revenit şi au egalat prin fostul jucător al lui FC Bihor, brazilianul Ayza (foto), în minutul 20, pentru ca acelaşi Ayza să-şi aducă echipa în avantaj cu 20 de minute înainte de final, la o minge respinsă în faţă de portarul Fildan.

roberto ayza.jpgCoşereanu a făcut 3-1, în minutul 77, cu un şut de la mare distanţă, pentru ca Raymond Lukacs să reuşească să marcheze golul doi al echipei orădene în penultimul minut de joc, cu o reluare în vinclu din interiorul careului.

"Legiunea bihoreană" de la FCM Târgu Mureş şi-a atins obiectivul şi a obţinut promovarea în Liga 1 cu o etapă înainte de final întrucât, matematic, nu mai poate pierde locul doi. În ultima etapă Dacia Mioveni va sta.

De asemenea, se cunosc, teoretic, echipele retrogradate: CFR Timişoara, Jiul Petroşani şi Drobeta, toate trei datorită problemelor financiare, la care s-au adăugat Fortuna Covaci şi Mureşul Deva.

Mureşul Deva mai are totuşi o speranţă, în ideea în care CS Otopeni, care nu a fost programată în această etapă, nu va fi programată nici în ultima etapă, riscând excluderea, conform regulamentului.


Liga 2. Seria 2. Etapa 33. Rezultate:

Arieşul Turda - FC Argeş 3-1
CSM Rm Vâlcea - FC Baia Mare 1-2
Mureşul Deva - FCM Tg. Mureş 1-2
Dacia Mioveni - FC Bihor 3-2
Jiul Petroşani - Gaz Metan CFR Craiova 0-3 la masa verde
Drobeta Tr. Severin - Fortuna Covaci 0-3 la masa verde
U Cluj - CS Otopeni 3-0 la masa verde
FC Silvania a stat


CLASAMENT

1. FCM Tg. Mureş 66
2. Dacia Mioveni 66
-------------------------------
3. Universitatea Cluj 64
4. UTA 55
5. FC Argeş 51
6. CS Otopeni 47
7. CFR Craiova 42
8. FC Baia Mare 41
9. FC Bihor 39
10. Arieşul Turda 39
11. FC Silvania 37
12. CSM Rm. Vâlcea 36
13. Minerul Lupeni 36
-------------------------------
14. Mureşul Deva 31
15. Jiul Petroşani 26 - exclusă
16. Fortuna Covaci 23
17. FC Drobeta 17 - retrasă
18. CFR Timişoara 0 - exclusă