După două săptămâni petrecute cu antrenamente la baza de la Paleu sau la Stadionul Municipal, FC Bihor a strigat miercuri adunarea lotului,pentru plecarea în cantonament, în Ungaria.

În cele zece zile de cantonament de pregătire fizică de la Hajduszoboszlo, FC Bihor are stabilite şi trei jocuri amicale, pe 24, 27 şi 29 ianuarie, singurul adversar cunoscut fiind formaţia de liga a II-a maghiară, Böszormeny, cu care orădenii vor juca pe 29.

Cum situaţia lui Dianu, Lupaşu, Tânc şi Străuţ este clară, cei patru fiind trecuţi la „pierderi colaterale" şi trimişi la echipa a doua pentru că nu au acceptat reducerea salariului cu 40%, Dan Dobai va lucra în aceste zile un număr de 23 de jucători. Acestora li s-ar putea adăuga Alin Drăgan, jucător aflat în probe, dacă va accepta condiţiile oferite de FC Bihor, sau dacă vreunul dintre cei patru „renegaţi" va accepta reducerea salariului.

De asemenea, există posibilitatea ca în cantonament să ajungă şi un component de bază al naţionalei de juniori, al cărui nume nu a fost deocamdată dezvăluit, care activează pe postul de fundaş central şi care le-a fost recomandat celor de la FC Bihor de către Emeric Jenei.


Lotul deplasat în Ungaria:

Bonta, Fildan - portari;

Letan, Ţârcă, Muscă, Cura, Pocian, A. Achim, Tegzeş - fundaşi;

L. Pop, Chiş, Balla, Filip, Danci, Bundea, Sorian, Iambor, Novak, Faur - mijlocaşi;

Elek, Paina, Benţe - atacanţi.