FC Bihor Oradea a plecat luni dimineață în cantonamentul de vară din Slovenia, unde își va continua pregătirile pentru noul sezon competițional. Stagiul centralizat se va desfășura la Rogla în perioada 6-17 iulie și va include patru partide amicale internaționale.
Antrenorul Erik Lincar a convocat un lot format din 22 de jucători pentru această etapă a pregătirii, în care accentul va fi pus pe acumulările fizice, omogenizarea echipei și integrarea noilor jucători.
Tehnicianul orădenilor s-a declarat mulțumit de modul în care echipa a răspuns la solicitările din prima parte a pregătirilor desfășurate la Oradea.
„A fost o perioadă intensă, la care jucătorii au răspuns foarte bine și s-au implicat total. Deși antrenamentele au fost foarte grele, mai ales din punct de vedere fizic, atmosfera a fost bună și s-a lucrat cu multă pasiune și plăcere. Principala mea mulțumire este că toți jucătorii sunt apți, nu am avut accidentări”, a declarat Erik Lincar.
Antrenorul principal al formației bihorene a precizat că lotul nu este încă definitiv conturat și că există posibilitatea ca alți jucători să se alăture echipei direct în Slovenia.
„Suntem în continuare în discuții cu anumiți fotbaliști care ar putea ajunge direct în cantonament. Ne dorim să mai realizăm două-trei transferuri, dar vizăm doar jucători cu experiență și de foarte bună calitate”, a adăugat acesta.
Programul cantonamentului include patru meciuri de verificare, în compania unor formații din Slovenia și Croația. FC Bihor va întâlni NK Jadran Dekani, NK Varaždin, NK Kety Emmi Bistrica și NK Rudeš.
Delegația orădeană a plecat în Slovenia cu trei portari – Iustin Chirilă, Edgar Cadar și Răzvan Cutean – și 19 jucători de câmp: Szabolcs Istvan Kilyén, Andrei Răzvan Gal, Marius Paul Antoche, Abel Samuel Popa, Mihai Velisar, Sorin Șerban, Peter Gal-Andrezly, Tudor Călin, Ioan Filip, Angelo David Cocian, Antonio Ovidiu Cruceru, Matei Andrei Berchez, Dragoș Tescan, Alexandru Cristian Bota, Alex Mihai Orban, Ioan Hora, Alexandru Boiciuc, Nicu Ionel Modan și Mark Horațiu Moruț.
Din stafful tehnic fac parte Erik Lincar, antrenorii secunzi Viorel Domocoș și Mădălin Popa, antrenorul cu portarii Vlad Ghețe și preparatorul fizic Bogdan Aldea.
Echipa va reveni la Oradea după 17 iulie, urmând să intre în ultima etapă a pregătirilor înaintea debutului noului sezon competițional.