Fotbaliştii de la FC Bihor vor susţine următorul meci din campionat vineri la Piteşti, cu CS Mioveni. Partida, care va conta pentru etapa a XV-a a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a şi se va desfăşura pe Stadionul "Nicolae Dobrin", cu începere de la ora 14, a fost devansată cu o zi la cererea echipei gazde, CS Mioveni urmând a evolua şi marţi în Cupa României, cu CFR Cluj.

Jocul va opune două echipe cu aspiraţii diferite, CS Mioveni, de pe locul IV, cu 21 de puncte, care luptă pentru primele locuri, şi FC Bihor, situată pe poziţia a X-a, cu 8 puncte, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.

"Întâlnim un adversar care traversează o perioadă bună în acest sezon, angrenat atât în campionat cât şi în Cupa României. Mergem, în primul rând, la Mioveni, pentru a evalua şi alţi jucători care nu au prins lotul până în acest moment sau care nu prea au jucat. Au mai rămas încă două etape din acest mini-retur. Încercăm să profităm de fiecare oportunitate în aceste două jocuri", a declarat înaintea plecării antrenorul formaţiei FC Bihor, Călin Cheregi.

Tehnicianul orădean se confruntă, de altfel, cu o serie de probleme de lot. Florin Lazăr este suspendat, Pascariu, Sorian şi Achim sunt accidentaţi, iar la aceştia se mai adaugă jucători răciţi care nu au făcut deplasarea, Ţoca, Haş şi Fl. Pop. De precizat că o stare gripală i-a cuprins pe mai mulţi jucători ai echipei bihorene în această săptămână, afectaţii fiind şi Lupu şi Cigan, jucători care totuşi au făcut deplasarea spre Piteşti.

Celelalte partide ale etapei a XV-a din Seria a II-a a Ligii a II-a sunt programate pentru sâmbătă, de la ora 11, între care se remarcă duelul de la Caransebeş, dintre echipa locală, FC, şi liderul, ACS Poli Timişoara, şi Pâncota, dintre Ţoimii şi Olimpia Satu Mare.


Programul etapei a XV-a din Seria a II-a a Ligii a II-a de fotbal

Vineri, 28 noiembrie, ora 14:
CS Mioveni - FC Bihor Oradea
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 11:
CSM Râmnicu Vâlcea - CS Metalul Reşiţa
Şoimii Pâncota - FC Olimpia Satu Mare
AFC Fortuna - FC Olt Slatina
FC Caransebeş - ACS Poli Timişoara


Clasament

1 ACS Poli Timişoara 13 9 2 2 20-5 29 8
2 AFC Fortuna 13 7 4 2 21-14 25 7
3 CS Metalul Reşiţa 13 7 4 2 17-11 25 4
4 CS Mioveni 13 6 3 4 12-10 21 3
5 Unirea Tărlungeni 13 5 4 4 12-11 19 1
6 CSM Râmnicu Vâlcea 13 3 7 3 9-8 16 -5
7 FC Olt Slatina 12 3 6 3 12-12 15 -3
8 FC Olimpia Satu Mare 12 4 2 6 10-14 14 -4
9 Şoimii Pâncota 13 1 6 6 12-17 9 -12
10 FC Bihor Oradea 12 1 5 6 5-14 8 -10
11 FC Caransebeş 13 1 3 9 9-23 6 -12