FC Bihor a terminat la egalitate jocul pe care l-a susţinut sâmbătă, în deplasare, la Piteşti, în cadrul etapei a XXIII-a a ligii secunde. Orădenii au remizat cu scorul de 2-2, după ce la pauză gazdele conduceau cu 2-1.
Dacă în prima repriză situaţia din teren a fost ceva mai echilibrată, în schimb, în partea a doua, FC Bihor a controlat jocul. Pe lângă golul al doilea echipa şi-a creat şi alte ocazii, pe care le-a ratat însă.
Reuşitele partidei au purtat semnătura doar a doi jucători, Dulcea de la gazde şi Mărkuş de la FC Bihor, fiecare înscriind câte o dublă.
În minutul 7, FC Argeş a beneficiat de o lovitură liberă indirectă din numai 6 metri. În urma ei, după ce Al. Popa a mişcat balonul, Dulcea a reuşit să trimită mingea pe sub zid şi să deschidă scorul.
În minutul 20, în schimb, s-a restabilit egalitatea, după ce Mărkuş a înscris cu capul după o centrare primită din partea dreaptă de la Florean.
Până la pauză s-a mai marcat un gol, dar reuşit tot de gazde, după ce în minutul 24, în urma unui atac al piteştenilor purtat pe partea stângă, mingea a fost centrată în 6 metri de unde acelaşi Dulcea a pus latul şi a înscris.
După reluare, în minutul 48, FC Bihor a reuşit să restabilească egalitatea. Petrovic l-a faultat în careu pe Bud şi s-a dictat penalty. A transformat Mărkuş, reuşind, astfel, şi el dubla.
"A fost o primă repriză mai slabă. Din păcate am început din nou cu un handicap de un gol, după ce gazdele au marcat după o lovitură liberă indirectă din careu, în minutul 7. Am reuşit să revenim, dar apoi pe fondul unei neatenţii generale am primit golul doi. În repriza a doua am dominat tot jocul, dar deşi ne-am creat multe ocazii nu am reuşit să mai înscriem decât o dată prin Mărkuş, din penalti", a declarat, la final, antrenorul Marian Pană.
Tehnicianul formaţiei FC Bihor a utilizat în acest meci echipa: A. Popescu - Fl. Pop, Şoca (min. 45 Tîrnăcop), Tânc, Vădrariu - Vasilache, M. Popa, Fl. Lazăr (cpt.), Florean (min. 85 Sorian) - Mărkuş (min. 90 Puşcaş) şi Bud.
În alte partide ale etapei, FCM Tg. Mureş s-a impus acasă, cu 3-1, în faţa maramureşenilor, iar Damila Măciuca a câştigat pe final derby-ul cu CS Mioveni.
Etapa a XXIII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:
Alro Slatina - Unirea Alba Iulia 3-0 (la masa verde)
Vineri:
FCM Târgu Mureş - FC Maramureş Universitar Baia Mare 3-1
Sâmbătă:
FC Argeş Piteşti - FC Bihor Oradea 2-2
Luceafărul Felix - ACS Poli Timişoara 0-0
Damila Măciuca - CS Mioveni 2-1
Duminică, ora 11:
CSM Râmnicu Vâlcea - FC UTA Arad
Clasament:
1 Corona Braşov 37
2 ACS Poli Timişoara 37
3 FC UTA Arad 32
4 Damila Măciuca 31
5 FC Bihor Oradea 29
6 CS Mioveni 24
11 Luceafărul Oradea 18